Flux de știri
La Timişoara va avea loc o conferinţă internaţională dedicată Marii Uniri şi Părintelui Dumitru Stăniloae
Protopopiatul Feteşti a demarat un proiect pentru 12 copii aflaţi în situaţie de risc
Sf. Ioan Iacob cinstit în America: Tinerii i-au citit versurile de pe manuscrise originale
ITO 2018: A fost anunţat programul evenimentului
Timp de trei zile, peste 1600 de tineri vor participa la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova
Arhiepiscopul Ciprian: scopul vieții unui creștin este împărtășirea de slava dumnezeiască
Ce spune Sfântul Vasile cel Mare despre post?
30 de tineri participă la școala de vară „Credința altfel” din Episcopia Caransebeșului
Credinciosul trebuie să simtă prin duhovnic prezenţa iubitoare a Sfintei Treimi – Patriarhul Daniel
Au fost restaurate opt manuscrise rare din Biblioteca Patriarhiei Alexandriei
Stadiul construcției CMN: Care sunt principalele zone de lucru
Episcopia Huşilor organizează tabere pentru copii cu posibilităţi financiare reduse
Mănăstirea din Sita Buzăului şi-a serbat hramul în prezenţa Episcopului Andrei: în imagini
Episcopul Lucian despre tunderea în monahism: este înviere împreună cu Hristos
Arhiepiscopul Timotei a slujit la hramul celei mai vechi mănăstiri românești cu viață monahală neîntreruptă
Episcopul Mihail va sfinți Biserica din Sydney închinată Sfinților Brâncoveni
Retrospectiva lunară Basilica: Iulie 2018 (PDF)
Mitropolitul Teofan: Cunoaşterea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt este drumul la care sunt chemaţi creştinii
Sfântul Pafnutie îl mărturisește pe Hristos și astăzi – Arhiepiscopul Argeșului la Robaia
Fiecare, lângă Hristos, primim lumină din Lumina lui Hristos – Episcopul Iustin
O mănăstire din Mitropolia Clujului va deschide un centru pentru copii orfani
În imagini: Episcopul Siluan a slujit la Paraclisul românesc din Otlaca Pustă
Ce spune Mitropolitul Ardealului despre lucrarea celui rău?
Să adunăm lumină în suflet prin post, lacrimi şi rugăciune multă, îndeamnă PS Timotei
Liturghie patriarhală la aniversarea a 600 de ani de existență ai mănăstirii Manasija
Galerie foto: Obştea schitului Măgureni s-a rugat de hram împreună cu Episcopul Devei şi Hunedoarei
Episcopul Visarion a liturghisit la hramul celei mai vechi biserici din Tulcea
Mănăstirea Sfânta Tecla din Siria a fost redeschisă
IPS Irineu la hramul mănăstirii Lainici: Schimbarea la Față întărește credința apostolilor că El este Fiul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Irineu, prezent la aniversarea a 30 de ani de la salvarea lăcașului de cult al Mănăstirii Râmeț
Mitropolitul Clujului de sărbătoarea Sf. Ioan Iacob: jertfa și nevoința sunt mijloacele prin care biruim pe cel rău
Patriarhul Ecumenic va vizita Coreea de Sud în decembrie
Credința, postul și rugăciunea sunt chei ale Împărăției Lui Dumnezeu: Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud
Un nou schit de maici a fost sfințit în satul natal al Sfântului Ioan Iacob
Voluntarii CMN au adus bucurie pacienților de la Centrul de îngrijiri paliative Sf. Nectarie
Sute de credincioși s-au rugat de Schimbarea la Față pe Ceahlău cu Mitropolitul Teofan
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam a fost purtată în procesiune la Galaţi
În imagini: Arhiepiscopul Casian a slujit de Schimbarea la Față în Biserica greacă din Galați
Arhiepiscopul Ciprian explică ce să facem pentru a simți prezența lui Dumnezeu în viața noastră