Flux de știri
Parohia Oborul Vechi: Eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru beneficiarii centrului social de la Valea Screzii
Evenimente comemorative în Ordoreanu Nou: PS Timotei va inaugura muzeul parohial și va sfinți monumentul satului
Teatrul George Ciprian va găzdui punerea în scenă a piesei 20 de ani în Siberia. Organizatorul evenimentului este Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
45 ani de la înfiinţarea Centrului de Comunicaţii din Sebeş. IPS Irineu a oficiat o slujbă de Te-Deum
28 septembrie – 1 octombrie 2017: Colocviul internaţional „Penser l`Europe – Religiile şi identitatea europeană” la Academia Română
Sfințirea raclei în care vor fi păstrate moaștele Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei
Infografic: 30 sfinți români canonizați în zece ani de patriarhat
Scriitorul Costion Nicolescu, „Gânduri pentru Patriarhul Daniel” la 10 ani de patriarhat
Patriarhia Română – Istoric și Organizare
Biserica parohiei Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil din Montreal a fost sfințită după 17 ani. Slujba a fost oficiată de membrii sinodului mitropolitan
Dăruind vom dobândi. Sprijin material oferit unor credincioși de Arhiepiscopia Târgoviștei
Examen de selecționare în Arhiepiscopia Bucureștilor. Comisia de examinare a fost prezidată de PS Timotei Prahoveanul
PS Varlaam Ploieșteanul la hramul Mănăstirii Antim: Eruditul ierarh a fost inițiatorul introducerii limbii române în cultul Bisericii
Parohia românească din Nottingham, nouă ani de la înființare aniversați prin rugăciunile PS Ignatie Mureşanul
PS Calinic Botoșăneanul a resfințit Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Costișa
40 de zile pentru viaţă | Iașul se alătură celei mai mari manifestări pro viață din lume pentru a doua oară
Sfinții Părinți pe înțelesul tuturor – despre responsabilitate
Canada | Ierarhii Mitropoliei Americii au oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Sf. Gheorghe din Saint-Hubert
Mănăstirea Snagov și-a cinstit unul dintre ocrotitorii spirituali: pe Sfântul Neagoe Basarab
IPS Casian aniversează ridicarea la rangul de Arhiepiscop
Sărbătoarea Sfântului Neagoe Basarab | Catedrala din Târgoviște, la 500 ani de la începutul construcției
Sfânta Cruce ne îndeamnă la mai multă iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, spune PS Antonie de Orhei
Sfântul Neagoe Basarab cinstit în parohia bucureșteană Sfântul Silvestru
Ziua europeană a limbilor | 7 Sfinți români poligloți
Reghin | IPS Irineu a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Înălțarea Domnului
Resfințire de biserică în Moreni | Orice dar oferit lui Dumnezeu picură har în sufletele noastre, a spus IPS Ioachim
Patriarhul Daniel în viziunea lui Teodor Baconschi: Slujirea Lui Hristos în vremuri neașezate
500 ani de la sfinţirea Catedralei din Argeş | ‘Ctitoria Sfântului Neagoe Basarab exprimă credința, înțelepciunea și frumusețea sufletului românesc’ – Patriarhul Daniel
Prahova | PS Ieronim Sinaitul a sfințit casa praznicală din Zalhanaua
O făclie de Înviere peste veacuri – Catedrala de la Curtea de Argeş
Leadership creștin | 8 sfaturi ale Sf. Domnitor Neagoe pentru o persoană care ocupă funcție de conducere
IPS Varsanufie la Băbeni: „Patriarhul Justinian i-a cinstit pe sfinții români și a arătat dragoste față de credincioși prin lucrarea socială pe care a desfășurat-o”
Sfințire în comuna Sânmihaiu de Câmpie. IPS Andrei a primit titlul de cetățean de onoare al localității
FOTOREPORTAJ. Cum a fost primit Patriarhul Teodor al Alexandriei în Belgrad
PF Ioan al X-lea al Antiohiei îşi aniversează ziua onomastică
Statistici | Filantropie şi dăruire pentru semeni. Mii de persoane au beneficiat de Programele „Sănătate pentru Sate” şi „Prevenție și educație pentru sănătate”
Primire călduroasă a Patriarhului Daniel la Curtea de Argeș. Preafericirea Sa va participa la evenimentele dedicate celor 500 ani de existență a ctitoriei Sfântului Neagoe Basarab
Eveniment unic în Caransebeş. Parohia ortodoxă ucraineană a fost sfinţită de PS Varlaam Ploieşteanul
Călărași | PS Vincențiu a liturghisit în Parohia Mircea Vodă