Flux de știri
5 cuvinte mereu actuale ale Patriarhului Daniel despre Unirea Principatelor Române
IPS Casian înconjurat de copii. Arhiepiscopul a slujit duminică la Galați
Credincioșii din Baia Mare s-au rugat împreună cu ierarhul lor
„Dimensiunea patologică a akediei ca depresie din perspectivă duhovnicească”. Atelier dedicat preoților de caritate
Viața și Acatistul Sfântului Apostol Timotei
IPS Varsanufie: Pocăința aduce bucurii duhovnicești în viața creștinului
Binecuvântare arhierească în Duminica a 32-a după Rusalii. IPS Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală
Credincioşii parohiei „Înălţarea Domnului” din Curtea de Argeș au primit binecuvântarea IPS Calinic
IPS Ciprian: Oricât de mult ne-am îndepărta de Dumnezeu, întoarcerea la Părintele ceresc este posibilă
Duminica a 32-a după Rusalii: Episcopul Sloboziei și Călărașilor a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Săveni
PS Lucian a binecuvântat lucrările efectuate la casa parohială a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”
Sute de credincioşi prezenți la Liturghia oficiată la Paraclisul Mitropolitan din Craiova
PS Petroniu: Întoarcerea păcătoșilor devine rușine hulitorilor
IPS Timotei s-a rugat împreună cu studenții teologi din Arad
Piesa de teatru creștin „Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică şi neam“ la Ploiești
Arhiepiscopia Târgoviștei: Speranța unui nou început pentru o familie din localitatea Glodeni
PS Timotei Prahoveanul: Bunătatea și înțelegerea Mântuitorului Hristos au schimbat felul de a fi a lui Zaheu
Patriarhul României: Mântuitorul Hristos a venit în lume să caute și să mântuiască pe cel pierdut
PS Timotei Prahoveanul își sărbătorește ziua onomastică
PS Timotei al Spaniei și Portugaliei își sărbătorește ocrotitorul spiritual
IPS Timotei la moment aniversar
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a 32-a după Rusalii
Ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Timişoarei
Râmnicu Vâlcea. IPS Varsanufie a prezidat lucrările Adunării Eparhiale
Județul Cluj: Etapa locală a Olimpiadei de Religie
Mănăstirea Cireșoaia și-a cinstit ocrotitorul
Parastas pentru Mitropolitul Anastasie Crimca la Mănăstirea Dragomirna. IPS Pimen: A fost un om care a iubit frumuseţea duhovnicească
Timișoara: Ajutor pentru trei familii afectate de incendiu
Praznicul Botezului Domnului sărbătorit de românii ortodocși din Valea Timocului, Serbia
Sfinţii Atanasie şi Chiril cinstiți la Mănăstirea Copou
Suceava: Simpozion dedicat Mitropolitului Bartolomeu Anania
Unirea Principatelor Române sărbătorită cu anticipaţie la Seminarul Teologic din Galați
Premieră în Episcopia Maramureșului și Sătmarului: Echipa „Sănătate pentru sate” va activa în perioada 23-29 ianuarie 2017
Sala „Petre Țuțea” a Penitenciarului Aiud a fost sfințită
Hramul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca
Seară culturală In Memoriam Mitropolitul Bartolomeu, la Cluj-Napoca
PS Visarion a prezidat lucrările Adunării Eparhiale
Arhiepiscopia Râmnicului: Ajutor material pentru rromii din Gura Văii
Anul omagial 2017 | Debutează proiectul „Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre și Mare în timpul comunismului”