Flux de știri
Hramul Bisericii „Sfântul Nicolae” – Ghica din București
Comunicat de presă privind finanţarea de la bugetul de stat a Bisericii Ortodoxe Române
Spectacolul cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” – 2015
Colindul străbun: cântare sfântă şi îndemn la milostenie
Colindul străbun: cântare sfântă şi îndemn la milostenie
Comunicat de presă referitor la modul în care au fost reflectate în mass-media observaţiile Curţii de Conturi pe anul 2014
Patriarhul României a sfințit capela Penitenciarului Jilava
Binecuvântarea Sfântului Nicolae
Sărbătoarea Colegiului Național „Sfântul Sava”
Hramul Bisericii „Boteanu” din București
Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, marcată la Arad
Copiii Grădiniței din Târgșoru Vechi s-au împărtășit și au primit daruri
Serbare dedicată Sfântului Ierarh Nicolae la Grădiniţa „Familia” din Brăila
Concert susţinut în Parohia „Toţi Sfinţii” din Milano Nord – Monza cu ocazia Zilei Naţionale a României
Sfânta Varvara sărbătorită la Paraclisul Mitropolitan „Sfânta Treime” din Craiova
Ziua Naţională a României și Sărbătoarea Sf. Ap. Andrei în Parohia Villafranca di Verona, Italia
Cerc pastoral-misionar în Protoieria Ploiești Sud
Hramul bisericii „Sf. Mc. Varvara „ din filia Altân – Tepe, Tulcea
Ziua Națională a României sărbătorită la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea
Concert de colinde la Biserica Iancu Vechi – Mătăsari din București
Pelerinaj cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae la Roman
Un nou protopop în Protoieria Pucioasa, județul Dâmbovița
Sfinţirea amplasamentului unui nou locaş de închinare în municipiul Câmpina
Hramul Catedralei episcopale “Sfântul Ierarh Nicolae” din Gyula – Ungaria
Conferinţă administrativă în Protopopiatul Sector 2 Capitală
Artele și rugăciunea se împletesc la Câmpina
Mănăstirea Cernica şi-a sărbătorit hramul
Manifestări în municipiul Curtea de Argeș de Ziua Națională a României
Ziua Naţională sărbătorită în Parohia Teşila I
Conferinţa pastorală semestrială la Chivasso
Program social-cultural în Parohia Lazaret din Bacău
Poziția APOR ca urmare a dezbaterii „Educația pentru Sănătate” găzduită de Președinția României
Peste 15.000 de credincioși maramureșeni implicați într-o acțiune social-filantropică
Expoziţie inedită de patrimoniu bisericesc, la Muzeul Olteniei din Craiova
Moment aniversar în Arhiepiscopia Aradului
Slujba înmormântării pentru românii decedaţi în atentatele de la Paris
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va sfinţi piatra de temelie a Catedralei „Sfânta Sofia” din Varşovia
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica
17 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa