Flux de știri
150 de ani de la înființarea Regimentului 11 Dorobanți „Siret”: IPS Casian a vizitat noua biserică din Garnizoana Galați
Mitropolitul Andrei a participat la comemorarea a 78 de ani de la deportarea evreilor din Cluj
Ziua Mondială a Oceanelor, prilej de prețuire a darurilor primite de la Ziditor
Tinerii voluntari ai unei parohii din județul Iași spun că învață empatia și le oferă celor din jur speranță
În Italia a fost sfinţită o nouă biserică dedicată comunităţii de basarabeni și bucovineni
Mitropolia celor două Americi anunță începerea înscrierilor la tabăra de vară pentru copii
Cupa Prieteniei: Peste 60 de tineri au participat la campionatul de fotbal organizat de Protopopiatul Fălticeni
Patriarhul Daniel către clericii din Prahova: Rugăciunea pentru pocăinţă este cea mai importantă
Arhiepiscopia Aradului a deschis un centru educațional-medical
Episcopul Ignatie: Arhim. Mina Dobzeu se înscrie în rândul marilor isihaști ai Bisericii noastre
Patriarhul Daniel le transmite elevilor binecuvântare şi încurajare pentru examene
Botoșani: Mitropolitul Teofan a sfințit troița ridicată la penitenciar, în memoria mărturisitorilor din închisorile comuniste
Patru ani de la plecarea Arhim. Mina Dobzeu. A suferit pentru că a susținut învățământul religios
Timişoara va găzdui la anul cea mai amplă expoziţie Brâncuşi din ultimele cinci decenii
Distincții pentru parlamentari din România: Mitropolitul Petru s-a întâlnit cu Președintele Camerei Deputaților
Timișoara: Noul centru parohial din cartierul Freidorf va avea un cabinet medical
Tudor Vladimirescu a redactat primul document considerat precursor al Constituţiei în Țările Române
Bookfest 2022: Dintre volumele lansate de Editurile Patriarhiei Române
Episcopul Antonie de Bălți a slujit la Catedrala Mitropolitană din Iași: Doar în credința adevărată ne putem mântui
A fost sfinţită biserica din incinta Unității Militare 01483 – Zalău
PS Benedict Bistrițeanul a resfințit biserica monument istoric din Cojocna, județul Cluj
Mitropolitul Andrei i-a premiat pe olimpicii clujeni la Religie
Episcopul Siluan al Ungariei s-a rugat într-o biserică hunedoreană pentru sufletul Preasfințitului Părinte Gurie Georgiu
Al cincilea Summit de la Halki: Dialog intercreștin despre protejarea mediului
Voluntarii ASCOR Alba Iulia au organizat o acţiune de ecologizare în oraşul Abrud
Canada: Comunitatea românească din Port Kells, Surrey, a ridicat un bust al lui Eminescu în grădina bisericii parohiale
Biserica parohiei botoșănene de 18 familii a fost sfințită de Mitropolitul Teofan
Patriarhul reamintește la conferința clericală că anul 2022 este prilej de a reflecta asupra isihaștilor români
Episcopul Severinului s-a rugat pentru pace la „Sărbătoarea lui Tudor”, în satul Prejna
Patriarhul Daniel: Rugăciunea creștinului, chiar făcută în singurătate, este solidară, nu solitară
Cea mai veche casă din Câmpina, construită de al doilea ctitor al Mănăstirii Sinaia, a devenit muzeu parohial
Erezia lui Arie nu a murit. Trăim într-o societate hristofobă, spune Episcopul Hușilor
PS Varlaam îndeamnă să ne rugăm pentru unitatea Bisericii și pentru credința fiecăruia. „Există multă manipulare”
Duminica Părinților și Copiilor 2022: Părinții sunt chemați să cultive practica rugăciunii în comun
Nu e suficient să cunoaștem Crezul, trebuie să ne și rugăm pentru unitatea Bisericii, spune Patriarhul Daniel
Episcopul Veniamin despre echipajul SMURD prăbușit în urmă cu 6 ani: Avem încrederea că sunt împreună cu eroii neamului
5 iunie, Ziua mondială a mediului. Tema: „Un singur pământ”
Patriarhul Daniel: Cruce şi Înviere, suferinţă şi biruinţă în istoria poporului român
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române în Duminica a 7-a după Paști