Flux de știri
9 mai este Ziua Europei – sărbătoare a păcii și unității
Episcopul Macarie al Europei de Nord a împlinit 45 de ani
Mitropolitul Pantelimon de Veria la hramul Mănăstirii Pantocrator: Femeile Mironosițe au îndrăznit să ducă mesajul Învierii
Patriarhul Daniel: Mironosițele reprezintă pe femeile care merg la icoana lui Hristos și Îi cer ajutor să prăvălească pietre grele
Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România
Așezământul Părintele Arsenie Boca: Mănăstire, școală, azil, spital. Continuă proiectul de suflet al Episcopului Gurie Georgiu
8 mai este Ziua Mondială a Crucii Roșii
Programul slujirii ierarhilor în Duminica Mironosiţelor
După aproape trei ani de lucrări, Liceul „Alexandru Agapie” din Pepeni a fost binecuvântat de Episcopul Antonie
În urmă cu 85 de ani trecea la Domnul poetul George Topîrceanu
Cinci ani de la întronizarea primului Episcop Ortodox Român al Canadei
Federația Filantropia, partener legislativ al dialogului social din România
Cele mai reprezentative gravuri europene din secolele 15-19 au fost expuse în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Icoana Maicii Domnului pictată de Sfântul Evanghelist Luca a ajuns la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman
Asociația Filantropia Ortodoxă din Sibiu oferă consiliere elevelor vulnerabile și de etnie romă
Arhiepiscopul Ciprian a binecuvântat noua infirmerie a Centrului Eparhial din Buzău
Au început înscrierile la Festivalul Internațional de Film Ortodox Byzanfest 2022
Risipa alimentară a devenit o problemă la nivel global. Recomandări de la Ministerul Agriculturii
La Biblioteca Centrală Universitară a fost lansat un album de artă dedicat icoanelor pe sticlă
Capitală: Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a hirotonit un preot pentru Parohia Parc Rahova 1
Timp de două zile, moaştele Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani se vor afla în München
Parohia Curagău trimite în tabără 10 copii, dintre care unii nu au părăsit niciodată satul natal
Ce spun laureații Olimpiadei de Religie: Nu este o luptă pentru premiu, ci o olimpiadă a sufletului
În imagini: Arhitectura Mănăstirii Plumbuita, imortalizată de artiști plastici din România și Republica Moldova
Parohia Sfântul Haralambie din Iași își consolidează legăturile cu o comunitate de peste Prut
Duhul expoziției de artă vernisate la Putna oferă liniște. „Marea ei taină este pătratul”
Preoteasa Daniela Morar, mamă a zece copii: Dacă ar fi să dau timpul înapoi, tot o familie numeroasă aș alege
Pandemie, izolare și isihie. Temele Simpozionului Internațional „Dumitru Stăniloae” de la Iași
Episcopia de Bălţi îi ajută pe refugiaţii găzduiți de românii din Hrușeuți, Ucraina
Arhiepiscopia Germaniei continuă seria de conferințe online despre rugăciune începută în perioada Postului Mare
Preotul George Jambore, coordonator a numeroase proiecte educaționale, a fost hirotesit iconom stavrofor
PS Ieronim la sărbătoarea Sf. Efrem cel Nou: A răbdat chinuri înfricoșătoare și este mare ocrotitor al celor în suferință
PS Teofil de Iberia, în ziua Sf. Pelaghia din Tars: Să aprofundăm şi să trăim credința primită de la părinți
Necesitatea mentoratului, confirmată la întâlnirea preoteselor din Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului
Patriarhul Daniel, mesaj la Duminica Femeilor creștine: Ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască bucurie și binecuvântare
Aproape 19.000 de lei s-au strâns la concertul ASTO pentru beneficiarii Pro Vita de la Valea Plopului
FOTO: Episcopul Qais de Erzurum, pelerin în Eparhia Maramureșului și Sătmarului
Academia Română şi-a ales noua conducere pentru un mandat de patru ani
Un grup de tineri din Arhiepiscopia Alba Iuliei, pelerini la biserici şi mănăstiri din patru judeţe ale ţării | FOTO