Etichetă: patriarhul Daniel
Lumina Sfântă | Patriarhul Ierusalimului a primit vizita delegației Patriarhiei Române
Delegația Patriarhiei Romane, prezentă la Ierusalim pentru a aduce în România Lumina Sfântă, s-a întâlnit vineri, 14 aprilie 2017, cu Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Delegația condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul…
„Tot ce a făcut Hristos a făcut din iubire smerită pentru mântuirea oamenilor”, spune Patriarhul Daniel
Ultima denie din Săptămâna Pătimirilor este Denia Prohodului Domnului. Slujba din Sfânta şi Marea Sâmbătă a fost oficiată la Catedrala Patriarhală de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Împreună cu Patriarhul României a conslujit şi Episcopul vicar…
Iad și pogorârea la iad. 5 citate ale Patriarhului României pline de înțelepciune duhovnicească
Iubirea milostivă şi smerită a lui Hristos pentru noi, oamenii, este mai tare decât păcatul, decât moartea şi decât iadul, ca forme de existenţă egoistă, însingurată şi nefericită. Adevărul coborârii Mântuitorului Iisus Hristos la iad cu…
Lumina de la Ierusalim | „În timp ce toţi se rugau, o candelă s-a aprins cu Lumina Domnului, fără ajutorul vreunui muritor”
Lumina Sfântă este darul de pace şi bucurie pe care Iisus Hristos îl dăruieşte clericilor şi credincioşilor ca dovadă a iubirii Lui – Patriarhul Daniel. Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini constituie, până astăzi, un eveniment religios…
Sfânta și Marea Joi | Patriarhul Daniel: Taina Sfintei Euharistii este centrul de viață al Bisericii
Patriarhul României a liturghisit în Sfânta și Marea Joi la Catedrala Patriarhală. Alături de Preafericirea Sa, a conslujit în 13 aprilie 2017 Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia și PS Varlaam Ploieșteanul. După…
Scrisoarea irenică la Sărbătoarea Învierii Domnului a Patriarhului României
Bucureşti, Sfintele Paşti 2017 „Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de Sfintele Paşti) Sanctitatea Voastră, Hristos a Înviat! Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este, în același timp, biruinţă…
Mesaj de Sfintele Paști 2017 (Video)
Sărbătoarea Învierii Domnului sau Sfintele Paşti ne prezintă biruința lui Hristos asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii. Prin urmare, Sfintele Paşti sunt sărbătoarea vieţii veşnice, a luminii veșnice şi a bucuriei veșnice în iubirea…
105 ani de la naşterea Părintelui Cleopa | „A fost un dar de la Dumnezeu pentru poporul român”
Pentru mântuire sunt necesare trei lucruri. Primul: răbdare! Al doilea: răbdare! Al treilea: răbdare! Frate Ioane, da-ţi mai trebuie ceva: milostenie. Nu trebuie să dai vaca! Nu ţi-a cerut Dumnezeu vaca, niciodată! Ferească Dumnezeu! Nici…









