Toate știrile

Curs de formare la Centrul de tineret Moniom

În perioada 6-8 august Centrul de tineret „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” Moniom a găzduit un curs de formare în contextul programului Erasmus+ al Comisiei Europene, adresat lucrătorilor de tineret, cadrelor didactice şi altor categorii…

Pelerinaj în Ţara Haţegului

În Postul Adormirii Maicii Domnului un grup de pelerini de la Parohia Câlnic, Protopopiatul Reşiţa, au plecat într-un minunat pelerinaj în Ţara Haţegului, vara fiind un excelent anotimp pentru a călători. Prima oprire a fost…

Hramul bisericii „Schimbarea la Faţă” din Tulcea

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește la 6 august Schimbarea la Față a Domnului. Această sărbătoare este numită în popor și Preobrajenia sau Probojenia și rememorează momentul schimbării minunate la față a Domnului, în Muntele Taborului, în…

Concurs de toacă în localitatea Liteni din judeţul Suceava

În Parohia Rotunda – Liteni Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, va avea loc duminică, 9 august 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Concursul „Răsună toaca-n cer“, ediţia a V-a, potrivit mmb.ro. Evenimentul…

Hramul Mănăstirii Almăj-Putna

La Praznicul „Schimbării la Faţă” a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul obști monahale și a credincioșilor Mănăstirii Almăj-Putna din județul Caraș-Severin, după cum ne-au transmis Diac. Pavel…

Hramul Parohiei bucureștene „Doamna Oltea”

Numeroși bucureşteni au participat ieri, 6 august 2015, la hramul Parohiei Doamna Oltea, din Protoieria Sector II Capitală. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost…

„Să-l rugăm pe Sfântul Ioan să se întoarcă acasă!”

În ziua prăznuirii hramului, Biserica „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț”, paraclisul Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, şi-a împlinit zidirea prin sfinţirea picturii exterioare. Slujba de binecuvântare a picturiii „celei mai…

Viața și Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viața și Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, în noua colecție…

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Tăriceni

Joi, 6 august 2015, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Tăriceni din județul Călărași. Din soborul slujitor au făcut parte preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți…