Toate știrile

Prohodul Domnului în Parohia Coslada, Spania

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică. Credincioşii Parohiei „Sf. Nectarie Taumaturgul” din…

Sfânta și Marea Vineri la Stockholm

În dimineața Vinerii celei Mari, 10 aprilie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Ceasurile Împărătești în Paraclisul Centrului episcopal din Stockholm, informează www.episcopiascandinavia.se. După-amiază, Preasfințitul Macarie, înconjurat de un sobor…

Denia Prohodului la Catedrala Episcopală din Tulcea

Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a săvârşit în Catedrala episcopală din Tulcea, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Denia Prohodului Domnului, informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii. Credincioşi prezenţi în număr mare…

Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim

Ca în fiecare an, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie, o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Lumina…

Transmisiune din Biserica Sfântului Mormânt

Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române va transmite în direct sâmbătă, 11 aprilie, evenimentul pogorârii Luminii Sfinte la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Începând cu ora 12:00 credincioşii vor putea urmări în direct rânduiala liturgică specială…

Pelerini pe Drumul Crucii

Creștinii ortodocși își îndreaptă atenția, zilele acestea, spre cel mai cunoscut oraș al lumii: Ierusalimul. În Vinerea Mare, mai mult decât în orice alt loc, credincioșii retrăiesc aici Pătimirile Mântuitorului, mergând pe Drumul Crucii. Procesiunii…

Pelerini români la Mormântul Sfânt

Credință, Nădejde și Dragoste. Sunt cunoscutele virtuți creștine dar și trăirile pe care le simt în această perioadă pelerinii români sosiți la Ierusalim. Ca și în celelalte zile, pelerinii români au trăit cu emoție apropierea…

Una dintre cele mai mari minuni ale Ortodoxiei

Sfânta Lumină este una dintre marile minuni ale Creștinismului. Se întâmplă an de an, de Paștele Ortodox, la Ierusalim. Un foc se pogoară din cer, în Sâmbăta Mare, manifestându-se diferit în fiecare an. În primele…

Legătura dintre Crucea și Învierea Domnului

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Sfânta și Marea Sâmbătă – Legătura dintre Crucea și Învierea Domnului – din lucrarea Foame și sete după Dumnezeu – înțelesul și folosul postului, apărută la Editura Basilica, București, 2010: Sinaxarul…

Lepădarea lui Petru

Lepădarea lui Petru este relatată de toți evangheliștii (Mt. XXVI, 69-75; Mc. XIV, 54. 66-72; Lc. XXII 54-62; In. XVIII 15-18, 25-27). Arestat în Ghetsimani, Domnul este urmat doar de doi dintre ucenicii Săi, de…

Denia Prohodului Domnului la Patriarhie

În toate lăcașurile de cult s-a oficiat în această seară Denia Prohodului Domnului. La Catedrala Patriarhală, la slujba Deniei au participat sute de credincioși. În mijlocul lor a fost prezent și Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul,…

Recunoaşterea meritelor olimpicilor argeşeni

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a avut loc vineri, 10 aprilie 2015, festivitatea de premiere a tinerilor participanți la Olimpiada Națională de Religie, desfășurată în Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos,…

Joia Mare în Suedia

Miercuri seară, 8 aprilie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Denia din Joia Mare în biserica parohiei ortodoxe române din orașul Borås, Suedia. Ierarhul l-a îndemnat pe părintele paroh Alin-Silviu…