Toate știrile

Slujire arhierească la Giurgiu

La 1 februarie 2015, creştinii ortodocşi s-au aflat în Duminica a XXXIII-a după Rusalii. În Catedrala Episcopală din Giurgiu, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie, înconjurat de un sobor…

Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeșului

Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului eparhial din Caransebeș a găzduit sâmbătă, 31 ianuarie, lucrările Adunării Eparhiale ale Episcopiei Caransebeșului, după cum ne-a transmis Diac. Pavel Canea şi Darius Herea. Ședința a…

Slujire arhierească de Sfinţii Trei Ierarhi, la Codăeşti

De sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Codăeşti, Protopopiatul Vaslui, cu ocazia hramului sfântului locaş, informează “Ziarul Lumina”. Este al treilea an în care preoţii şi…

Consilii şi Adunări eparhiale la Sibiu şi Cluj-Napoca

În cadrul şedinţelor anuale de lucru ale consiliilor eparhiale şi ale adunărilor eparhiale din Arhiepiscopia Sibiului, precum şi din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, sâmbătă, 31 ianuarie, au fost prezentate rapoartele de activitate pe anul…

Începutul Triodului la Tulcea

În Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului) Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” din Tulcea înconjurat de un sobor de preoţi…

Educaţia copilului la Sfântul Ioan Gură de Aur

S-a discutat şi s-a scris cu destulă aprindere în ultima vreme despre educaţia copilului în general şi mai ales în contextul orei de religie predate în şcoala românească. Prin reprezentanţii Bisericii s-au adus în favoarea…

Nobleţea paraclisului istoric al Dunării de Jos

Praznicul împărătesc al Întâmpinării Domnului reprezintă hramul istoric al paraclisului adăpostit de Palatul Episcopal din Galaţi, actual Muzeu al Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos. Edificiul inaugurat la început de secol…

Prima Duminică a Triodului, la Constanța

La Catedrala arhiepiscopală “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa Sfânta Liturghie a fost oficiată duminica aceasta de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, informează TRINITAS TV. „Dumnezeu priveşte spre aceşti oameni, pe fariseu nu îl…

Sărbătoarea Parohiei Ohaba Română

Credincioșii din Ohaba Română au participat în număr mare la slujba de la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea lor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. În…