Toate știrile

Liturghie arhierească în Parohia Straja

Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 4 mai 2014, Sfânta Liturghie în Parohia Straja, Protopopiatul Rădăuți, județul Suceava. Biserica acestei parohii a fost supusă…

Învierea Domnului, Vitezda omenirii bolnave

Duminica a 4-a după Sfintele Paști (a Slăbănogului), Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care…

Începuturi monahale la Pârscov, județul Buzău

Îndelungata documentare pentru realizarea lucrării monografice „Viața și opera lui Vasile Voiculescu” (Editura EuroPress, 2012) a deschis calea spre informații nebănuite, concretizate ulterior în „Dicționarul dascălilor pârscoveni: educatoare, învățători, profesori, preoți. 1830-2010” (Editura Sfera, 2013),…

Liturghie arhierească în Delta Dunării

Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat marți 6 mai a.c. în mijlocul credincioșilor din parohia Sfântul Gheorghe – Deltă care și-a serbat ocrotitorul, după cum ne-a precizat Alexandru Chituță. Cu acest prilej Preasfinția Sa a…

Colegiul decanilor facultăților de Teologie

Colegiului decanilor din Patriarhia Română s-a întrunit astăzi, 6 mai 2014, la Mănăstirea „Sfânta Cruce” – Caraiman din Bușteni. Au participat decani sau reprezentanți ai acestora din cele 10 facultăți de Teologie Ortodoxă din țară.…

Centru de zi pentru copii inaugurat la Zalău

În prezența Preasfințitului Părinte Petroniu și a membrilor Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului a fost inaugurat marți, 6 mai 2014, la Zalău, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Arhidiacon Ștefan”. Centrul a fost deschis…

Hramul Capelei Penitenciarului din Ploiești

La 6 mai 2014 capela Penitenciarului din Ploiești care îl are ca ocrotitor pe Sf. Mc. Varvar Tâlharul și-a cinstit ocrotitorul. Cu ocazia hramului, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Pr. Protoiereu Ștefan…

Simpozionul teologic internațional la Alba Iulia

În perioada 6-8 mai, la Alba Iulia se desfășoară lucrările Simpozionul teologic internațional cu tema „Euharistie și Martiriu – de la vechile catacombe la închisorile comuniste” – ediția a XIII-a. La evenimentul academic patronat de…

Hram la Parohia Montecatini Terme – Italia

Sâmbătă, 3 mai 2014, s-a săvârșit slujba Vecerniei cu un sobor de cinci preoți, sosiți din parohiile vecine: Prato, San Giovanni Valdarno, Pisa, Viareggio, în frunte cu pr. protopop Ionică Saghin. La finalul slujbei, pr.…