Toate știrile

Hramul Bisericii Sfântul Arhidiacon Ștefan din Buzău

Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Buzău și-a cinstit ocrotitorul. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de un sobor de preoți și diaconi, după cum a…

Taina Spovedaniei

Este Taina în care Dumnezeu iartă, prin duhovnic, păcatele creștinilor care se căiesc sincer și le mărturisesc la scaunul spovedaniei, în fața preotului. Ea are diferite numiri. Se numește pocăință, pentru că cel ce o…

Liturghie arhierească la Catedrala episcopală din Giurgiu

În ziua prăznuirii „Soborului Maicii Domnului”, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”…

Taina Sfintei Împărtășanii

Născut la viața cea nouă, viața în Iisus Hristos, întărit în ea prin pecetea darului Sfântului Duh, de acum fiu al Sfintei Biserici, credinciosul se poate învrednici și de primirea celor­lalte Sfinte Taine. Așa i…

Praznicul Nașterii Domnului la Verona

În biserica Parohiei Verona 1 din Italia, bucuria Întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul a continuat după Sfânta Liturghie cu un concert de colinde susținut de copiii de la școala duminicală, la care s-au adăugat colindătorii de la…

Nașterea Domnului la Beirut

În perioada 23-28 decembrie 2013, credincioșii români din Liban l-au avut în mijlocul lor pe Pr. Gheorghe Costea, preotul comunității ortodoxe române din Siria și Liban, împreună cu care s-au bucurat de marea sărbătoare a…

Sărbătoarea Nașterii Domnului la Caransebeș

La praznicul Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, membri ai Permanenței Consiliului Eparhial, la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și…

Nașterea Domnului la Catedrala episcopală din Giurgiu

În ziua măritului praznic al Nașterii Domnului, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează…

Nașterea Domnului prăznuită la Oradea

Marele praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos din Anul Mântuirii 2013 a fost sărbătorit cu multă bucurie duhovnicească de către întreaga suflare dreptmăritoare din Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei. La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului”…

Slujire arhierească la Parohia Sf. Ilie – Pitești

În a doua zi de Crăciun, credincioșii parohiei „Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul” din municipiul Pitești au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, informează TRINITAS…

Liturghie arhierească la vechea catedrală din Buzău

Foarte mulți credincioși au participat astăzi la slujba de la Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, informează TRINITAS TV. Înaltpreasfinția Sa…

Hramul Parohiei Nașterea Domnului din Suceava

Parohia „Nașterea Domnului” din cartierul Mărășești, Suceava și-a sărbătorit, astăzi, hramul. Credincioșii l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, informează TRINITAS TV. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a…

Preoții din Sibiu, uniți în rugăciune, de Crăciun

După ce ieri dimineață au participat la Sfânta Liturghie de Crăciun, mulți dintre sibieni au încheiat ziua praznicului Nașterii Domnului tot în rugăciune. La Catedrala mitropolitană din Sibiu, Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Andrei Făgărășeanul a oficiat…