Toate știrile

Sfințirea cea Mare a apei la Constanța

La Constanța a fost oficiată, sâmbăta aceasta, sfințirea cea mare a apei. Slujba a fost săvârșită, în fața Catedralei arhiepiscopale, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie. Agheasma, îmbuteliată în peste 100.000 de sticle, va fi împărțită…

Cântările specifice Bobotezei

La momentul Botezului Domnului Sfânta Treime se arată tuturor celor de față. Conform textului biblic, Mântuitorul Iisus Hristos, aflat la Iordan alături de Proorocul Ioan Botezătorul, primește o confirmare divină a originii și a misiunii…

Ajunul Bobotezei la Centrul eparhial din Buzău

Potrivit tradiției, în Ajunul praznicului Botezului Domnului, slujitori de la Catedrala arhiepiscopală „Adormirea Maicii Domnului”, dar și de la noua Catedrală „Înălțarea Domnului” și „Sfinții Trei Ierarhi” din Buzău, au mers cu agheasmă la Reședința…

Slujbele de Bobotează în Ardeal

La Sibiu, în fiecare biserică se oficiază Sfânta Liturghie în ziua Botezului Domnului, apoi preoții și enoriașii se vor îndrepta în procesiune spre Piața Mare, unde se va oficia, în sobor, Sfințirea mare a apei.…

Boboteaza în Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Biserica Ortodoxă sărbătorește mâine, 6 decembrie, praznicul Botezului Domnului. În bisericile din Mitropolia Moldovei și Bucovinei se va oficia Agheazma Mare n cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare. După sfințirea cea mare a…

Pregătiri pentru Sfințirea mare a apei

Biserica Ortodoxă sărbătorește, mâine, 6 ianuarie 2013, Botezul Domnului. Pregătirile pentru această mare sărbătoare încep însă de astăzi, cu un program liturgic special. În eparhiile din vecinătatea Dunării și a Mării Negre, ierarhii, preoții și…

Ajunul Bobotezei la Patriarhie

La Catedrala Patriarhală a fost oficiată, astăzi, 5 ianuarie 2013, în ziua Ajunului Bobotezei, de către Părintele arhim. Timotei Aioanei, Mare Ecleziarh al Catedralei Patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor…

Slujba Aghesmei Mari la Catedrala patriarhală

În ajunul și în ziua Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, pe 5 și pe 6 ianuarie, în Biserica Ortodoxă se oficiază după Sfânta Liturghie slujba Aghesmei Mari. Despre rânduiala liturgică de la Catedrala patriarhală din…

Agheasma Mare

Cuvântul „agheasma” în limba greacă înseamnă „apă sfințită”. Ca element fundamental al Creației, apa se folosește la spălarea și curățirea fizică, dar este asociată și lucrării de curățire spirituală, de îndepărtare a urmelor păcatului. „În…

Post în Ajunul Bobotezei

Mâine este Ajunul Bobotezei. Pentru a întâmpina cum se cuvinte această mare sărbătoare, credincioșii țin post aspru sau chiar post negru, luând numai dimineață Agheasmă Mare. „Este vorba și de o ajunare duhovnicească. Oamenii se…