Toate știrile

Slujire arhierească la Ostrov, prot. Babadag

În Duminica I după Rusalii, la 10 iunie 2012, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica Adormirea Maicii Domnului din localitatea Ostrov, prot. Babadag. În cuvântul de învățătură rostit mulțimii…

Sfințirea unui așezământ social-filantropic la Cașin

În prima Duminică după Rusalii, cășinenii au avut bucuria de se ruga alături de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu ocazia slujbei de sfințire a așezământului social-filantropic „Sf. Apostoli Petru și…

Duminica Tuturor Sfinților la Catedrala patriarhală

În Duminica Tuturor Sfinților, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Catedrala patriarhală de către Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Preasfinția Sa a arătat, în cuvântul de învățătură, că Părinții Bisericii au…

Hramul Mănăstirii Antim

Mănăstirea Tuturor Sfinților din inima Bucureștilor, cunoscuta ctitorie a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, își sărbătorește în Duminica a I-a după Rusalii, hramul. Cu acest prilej, la 10 iunie 2012, Sfânta Liturghie a fost oficiată…

Sfințenia: prezența lui Dumnezeu în cei ce-L iubesc pe El

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților). ‘Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui…

Viața Bisericii și „mângâierea Sfântului Duh”

Duminica Tuturor Sfinților constituie o celebrare liturgică a concretizării Pogorârii Sfântului Duh, care devine lucrător în sfinții din toată lumea. Taina sfințeniei cuprinde în ea un mister pe care nu trebuie să-l uităm niciodată, anume…

Ziua sfinților

Sărbătorim pe toți sfinții în Duminica de după praznicul Pogorârii Duhului Sfânt pentru a arăta ‘că rostul venirii Sfântului Duh în lume este sfințirea oamenilor. Duhul Sfânt face din oamenii credincioși sfinți’. Sărbătorirea tuturor sfinților…

Duminica Tuturor Sfinților

SINAXAR ÎN DUMINICA TUTUROR SFINȚILOR: ‘În această zi, Duminica întâi după Rusalii, prăznuim praznicul Tuturor Sfinților, celor de pretutindeni, din toată lumea, din Asia, Libia și Europa, de la Miazănoapte și de la Miazăzi. Dumnezeieștii…

Sfinții, casnicii lui Dumnezeu și prietenii oamenilor

Slujba din Duminica Tuturor Sfinților, prima după praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, începe perioada liturgică a Octoihului. Sinaxarul acestei zile ne anunță că ‘în această zi, Duminica întâia după Rusalii, serbăm praznicul Tuturor Sfinților, celor de…

Sfințirea bisericii filiei Timișene Răuți

Credinicioșii filiei Răuți a Parohiei Uivar, din județul Timiș, l-au avut în mijlocul lor, sâmbăta aceasta, la 9 iunie 2012, pe Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Ierarhul a târnosit Biserica „Nașterea Sfântului…

Resfințirea Bisericii din Valea Largă

Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit sâmbătă, 9 iunie 2012, slujba Aghezmei și a resfințit biserica din localitatea Valea Largă, filie a Parohiei buzoiene…

Sfințirea Bisericii din Chirnogeni – Constanța

Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea constănțeană Chirnogeni a fost sfințită sâmbătă, 9 iunie 2012, de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, după cum ne informează TRINITAS TV. Sfințirea bisericii de astăzi rămâne momentul…

Cursul festiv al teologilor piteșteni

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteea” din Pitești a avut loc sâmbătă, 9 iunie 2012, Cursul Festiv al absolvenților promoției 2012 a instituției de învățământ. Acesta a fost precedat de o slujbă de…