Toate știrile

Arhiepiscopia Aradului alături de persoanele afectate de ger

Arhiepiscopia Aradului vine în sprijinul persoanelor afectate de gerul năpraznic din această perioadă. Arhiepiscopia Aradului prin Întâistătătorul ei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, adresează îndemn clerului și credincioșilor din parohii și mănăstiri, respectiv, comitetelor parohiale, să ofere…

Sfântul Cuvios Varsanufie cel Mare cinstit la Iași

Sfântul Cuvios Varsanufie cel Mare este pomenit la 6 februarie în calendarul Bisericii noastre. Singura biserică din Protopopiatul Iași 2 închinată acestui sfânt, aflată în parohia Tomești II, și-a serbat hramul. Programul liturgic dedicat acestei…

Slujbă arhierească în parohia Moara de Vânt din Iași

Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 5 februarie 2012, Sfânta Liturghie la Biserica ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ – Moara de Vânt din…

7 ani de Ziarul Lumina

‘Ziarul Lumina’, cotidianul Patriarhiei Române, împlinește la 7 februarie 2012 șapte ani de misiune ortodoxă, șapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii și Societății, din țară și din diasporă.…

ȘAPTE TREPTE DE LUMINĂ

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a șaptea aniversare a Ziarului Lumina, marți, 7 februarie 2012: Aniversarea a șapte ani de la publicarea primului număr al Ziarului Lumina este un prilej de a aduce mulțumire…

Catedrala românilor din Madrid

În cel mai scurt timp vor începe lucrările de construire a Catedralei ortodoxe române din Madrid. Acestea presupun pregătirea terenului prin excavare și ridicarea pereților mulați. După cum informează TRINITAS TV, după finalizarea acestei etape,…

Sinaxa preoților din Protoieria Roman

Astăzi, 6 februarie 2012, a avut loc sinaxa preoților din Protopopiatul Roman. Întrunirea a avut loc la Biserica „Precista Mare” din localitate și a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului…

Site-ul Arhiepiscopiei Bucureștilor

Activitatea Arhiepiscopiei Bucureștilor, știri din viața Bisericii Ortodoxe Române, dar și informații de interes general pot fi urmărite și pe site-ul www.arhiepiscopiabucureștilor.ro. Realizată în condiții grafice deosebite, interfața este destinată atât credincioșilor, cât și persoanelor…

Pregătire pentru Postul Mare

Creștinii ortodocși se află în perioada Triodului. Aceasta este una dintre cele trei perioade ale anului bisericesc. După cum informează TRINITAS TV, perioada Triodului ține din duminica Vameșului și a Fariseului și până în Sâmbăta…