Toate știrile

Sfinții Trei Ierarhi cinstiți de timișoreni

La sărbătoarea Sfinților Trei Ierahi, numeroși credincioși și-au îndreptat pașii spre Catedrala mitropolitană din centrul Timișoarei, pentru a participa la slujbele religioase închinate hramului istoric al sfântului lăcaș. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost…

Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 31 ianuarie pe Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan. Aceștia au învățat medicina în Alexandria și, pentru că tămăduiau mulțimea ‘fără onorariu’, li se spunea ‘doctori tămăduitori fără arginți’.…

Sărbătoare în Parohia buzoiană Vintilă Vodă

Înalt Preasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor Parohiei Vintilă Vodă, din județul Buzău. Chiriarhul locului a sfințit noua casă praznicală și capela mortuară și a ridicat la rangul de…

Sfinții Trei Ierarhi cinstiți la Baia Mare

La sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, 30 ianuarie 2012, Sfânta Liturghie de la Catedrala episcopală din Baia Mare a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Prezent la slujbă, Înaltpreasfințitul…

Liturghie Arhierească în Parohia Mesteacănu, prot. Zalău

În Duminica a XVII-a după Rusalii, la 29 ianuarie 2012, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei Mesteacănu, protopopiatul Zalău, după cum ne informează episcopiasalajului.ro. După săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa…

Sfinții Trei Ierarhi cinstiți la Buzău

Sfinții Trei Ierarhi sunt și ocrotitorii noii Catedrale arhiepiscopale din Buzău. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată, la 30 ianuarie 2012, de Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor…

Hramul Bisericii Sfinții Trei Ierarhi din Galați

Foarte mulți credincioși au participat la 30 ianuarie 2012 la hramul Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Galați. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. La final, ierarhul a premiat…

Binecuvântare pentru credincioșii din parohia Giurgeni

În ziua Sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, la 30 ianuarie 2012, Preasfințitul Părinte Vincențiu a adus bucurie duhovnicească credincioșilor din parohia Giurgeni, Protopopiatul Fetești. Preasfinția Sa…

Hramul Parohiei Sfinții Trei Ierarhi din Mioveni

Biserica maramureșeană din orașul Mioveni și-a sărbătorit, la 30 ianuarie 2012, hramul închinat Sfinților Trei Ierarhi. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un important sobor de preoți și diaconi,…

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi la Sibiu

Ziua ocrotitorilor învățământului teologic a fost sărbătorită la 30 ianuarie 2012 și la Sibiu, de profesorii și studenții Facultății de Teologie Sfântul Andrei Șaguna. Manifestările au început, în această dimineață, prin Sfânta Liturghie arhiereasca oficiată…