Toate știrile

Constantin Nony, condus întru lumină

Constantin ‘Nony’ Popa a fost condus ieri, 13 decembrie, pe ultimul drum de familie, colegi, prieteni și cunoscuți. Slujba înmormântării a fost oficiată de un sobor de preoți în capela Parohiei ‘Sfinții Apostoli Petru și…

Desemnarea bursierilor Arhiepiscopul Casian

Au fost desemnați astăzi, 13 decembrie 2011, studenții care vor beneficia de bursa academică „Arhiepiscopul Casian”. Cei 11 tineri sunt studenți în cadrul Facultății de Istorie, Filozofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” din…

Pregătiri pentru Praznicul Nașterii Domnului

Rugăciune, fapte bune și post. Astfel se pregătesc creștinii ortodocși pentru sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos de care ne mai despart mai puțin de 2 săptămâni. În perioada de 40 de zile a Postului Crăciunului…

Sinaxa monahală a Arhiepiscopiei Bucureștilor

Stareții și starețele din Arhiepiscopia Bucureștilor se vor întruni pe 14 decembrie 2011, la Palatul Patriarhiei. Sinaxa va fi prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Părintele Arhim. Timotei Aioanei, Exarhul cultural al…

Sărbătoarea Nașterii Domnului în Bucovina

Sectorul de pelerinaje al Patriarhiei Române vă invită să petreceți sărbătoarea Nașterii Domnului în Bucovina. Deplasarea este organizată de Centrul de pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel” și Agenția „Basilica Travel” în perioada 24-27 decembrie. Plecarea va…

Eveniment editorial la Craiova

Agenda Duhovnicească pe anul 2012 și CD-ul „Expresivitatea teologiei vindecării în teologia muzicii psaltice”, sunt cele două lucrări lansate luni, 12 decembrie, la Căminul preoțesc „Renașterea” din Craiova. Cu acest eveniment, Editura „Mitropolia Olteniei” încheie…

Acțiune socială la centrul de plasament Orlat

Copiii de la Centrul de plasament Orlat din județul Sibiu au primit astăzi, 13 decembrie 2011, daruri din partea reprezentanților Biroului de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului. Astfel de activități social-filantropice au loc frecvent în…

Conferință administrativă în Protopopiatul Tulcea

În Biserica Buna Vestire din Tulcea s-au desfășurat astăzi 13 decembrie a.c. lucrările Conferinței administrative lunare a preoților din prot. Tulcea, după cum ne-a menționat Arhid. Vasile Iulian. După cuvântul de deschidere rostit de P.S.…

Sfântul Spiridon sărbătorit la Schitul Petroșnița

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat duminică, 11 decembrie 2011, în mijlocul obștii monahale a Schitului Petroșnița. Cu acest prilej, a oficiat Sfânta Liturghie, la care au participat numeroși credincioși și credincioase din localitatea…