Toate știrile

Resfințirea bisericii Parohiei Goruia din Protopopiatul Oravița

În Duminica a XXVI-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, se va afla în mijlocul credincioșilor Parohiei Goruia din Protopopiatul Oravița, informează episcopiacaransebesului.ro. Cu acest prilej va săvârși slujba de resfințire a bisericii parohiale,…

Hramul Schitului Vovidenia

În ziua sărbătorii Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, luni 21 noiembrie 2011, schitul Vovidenia din județul Neamț, își serbează hramul. Sărbătoarea hramului va fi una special prin prezența Preasfințitului Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor în…

Acțiune filantropică în Episcopia Slatinei și Romanaților

Parohia Câmpu-Mare în colaborare cu Sectorul Social-filantropic al Episcopiei Slatinei și Romanaților au desfășurat luni, 14 noiembrie, o acțiune caritabilă în cadrul căreia au fost donate alimente pentru Centrul de primiri-urgențe copii abuzați ‘Sfântul Ștefan’,…

Ziua Porților deschise la bibliotecile Episcopiei Giurgiului

Episcopia Giurgiului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, a desfășurat acțiunea cultural-religioasă, devenită tradiție de acum, denumită: Ziua Porților deschise a Bibliotecilor Eparhiei, cu prilejul împliniri a 108 ani…

Sărbătoarea Nașterii Domnului, în Israel

Sectorul de pelerinaje al Patriarhiei Române vă invită să petreceți sărbătoarea Nașterii Domnului în Israel. În cadrul deplasării organizate de Centrul de pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel” și Agenția „Basilica Travel” în perioada 23-29 decembrie, pelerinii…

Pomenirea Sfântului Grigorie Decapolitul

La 20 noiembrie, Biserica noastră îl pomenește pe Cuviosul Grigorie Decapolitul, ale cărui sfinte moaște se află la Mănăstirea olteană Bistrița. Monah îmbunătățit, acesta a trăit la cumpăna veacurilor al VIII-lea și al IX-lea. „Sfântul…

Tineri în vizită pe Dealul Patriarhiei

80 de tineri din mai multe județe ale țării, proveniți din mediul rural, au vizitat în această după-amiază Catedrala patriarhală și Palatul Patriarhiei, în cadrul proiectului „București, Capitala mea”, inițiat de Autoritatea Națională pentru Sport…

Conferință despre familia creștină la Timișoara

În Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a avut loc aseară conferința cu tema „Despre familia creștină”. Invitatul întrunirii, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a…

Conferința Ne pasă de copii, la Sibiu

Departamentul pentru Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” a organizat aseară conferința „Ne pasă de copii”. Conferința, care a avut loc în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a instituției…

Biserica, alături de Armata Română

Pe 18 noiembrie 2011 a avut loc la Galați ceremonia prilejuită de plecarea în teatrul de operații Afganistan a Elementului de Comandă și Control Zabul și a Batalionului 300 Infanterie Mecanizată ‘Sfântul Apostol Andrei’, informează…