Toate știrile

Zi de sărbătoare în Parohia Timișoara-Iosefin

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei Timișoara Iosefin, Protopopiatul Timișoara I, au aniversat 90 de ani de la înființarea parohiei și 75 de ani de la sfințirea bisericii cu hramul ‘Nașterea Maicii Domnului’,…

Sfințirea Schitului Lebăda din Botoșani

Înalt Preasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a sfințit astăzi, 14 septembrie 2011, Biserica ‘Înălțarea Sfintei Cruci’ – a Schitului Lebăda ce aparține de Mănăstirea Guranda din județul Botoșani. Târnosirea lăcașului de…

Mitropolitul Kallistos Ware, onorat în America

Recunoscând numeroasele daruri pe care Mitropolitul Kallistos Ware al Diokleii le-a oferit Bisericii Ortodoxe și creștinismului din lumea întreagă, Institutul Teologic Ortodox ‘Sfântul Vladimir’ din New York i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa, cu…

After-school ortodox la Parohia Flămânda din București

Centrul educațional-social de la Parohia ‘Sfântul Haralambie’ – Flămânda, din București, a deschis primul after-school ortodox adresat copiilor din învățământul primar și gimnazial. Copiii beneficiază de un program standard care include masa de prânz, pregătirea…

Calea Sfintei Cruci – Scară către Cer

Numeroși bucureșteni au participat ieri seară, pe 13 septembrie 2011, la pelerinajul Calea Sfintei Cruci, Scară către cer, organizat pe Calea Victoriei din Capitală. Evenimentul a fost prilejuit de sărbătorirea celui de-al doilea hram al…

Sfânta Cruce, cinstită în toate bisericile

Zeci de biserici din țară și străinătate sunt îmbrăcate astăzi în haine de sărbătoare, cinstindu-și hramul de marele praznic al Înălțării Sfintei Cruci. Sfinții Părinți ai Bisericii au rânduit zi de post în fiecare an…

Ziua Crucii – Zi de post

În amintirea Pătimirilor și Răstignirii pe Cruce ale Mântuitorului, Părinții Bisericii au rânduit ca, pe 14 septembrie, să se ajuneze total. Creștinii ortodocși țin „Ziua Crucii” cu post, rugăciune și smerenie. „Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci…

Prima zi de școală la Seminarul Teologic din Galați

La Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați a avut loc astăzi, 13 septembrie, festivitatea de deschidere a noului an școlar, informează TRINITAS TV. Seminariștii, alături de cadrele didactice și părinți, au participat la Sfânta…

Sărbătoarea Parohiei Sfântul Ilie Titan din București

Cu ocazia praznicului Înălțării Sfintei Cruci, parohia bucureșteană „Sfântul Ilie” – Titan își sărbătorește cel de-al treilea hram. Pentru ortodocșii creștini din cartierul bucureștean Titan, Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul” este inima comunității. Parohia a fost…

Prima zi de școală la Seminarul Teologic din Roman

Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman și-a redeschis porțile. Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat slujba de Te Deum cu ocazia începutului noului an școlar. „Declar și eu deschise cursurile…

Slujbă comemorativă la Dachau – Munchen

Delegații Bisericii Ortodoxe Române prezenți la a 25-a Întâlnire Internațională pentru Pace organizată de Comunitatea Sant`Egidio în Germania au vizitat, astăzi, 13 septembrie 2011, fostul lagăr de concentrare nazist Dachau din apropiere de Munchen. Împreună…