Toate știrile

Copilul în familie la Suceava

În sala de festivități a Centrului eparhial Suceava a avut loc astăzi, 12 mai, etapa eparhială a Concursului național de creație „Copilul în familie”. La competiție au participat reprezentanți din toate cele cinci protopopiate ale…

Conferință despre pericolul etnobotanicelor, la Ploiești

Elevii din Ploiești discută astăzi cu protopopul Ploieștiului, părintele Ștefan Mușat, despre pericolul etnobotanicelor, informează Radio TRINITAS. Întâlnirea are loc la Galeriile Comerciale și este parte din „Săptămâna de excepție” a elevilor din Ploiești. Autoritățile…

Conferință de presă la Palatul Patriarhiei

La Palatul Patriarhiei, în Sala Consilium, a fost organizată astăzi, 12 mai, o conferință de presă în legătură cu hotărârea Patriarhiei Ierusalimului referitoare la Așezământul Românesc de la Ierihon. Conferința de presă a fost susținută…

Seară duhovnicească în Parohia Vânători, Arad

În Duminica a treia după Sfintele Paști, a Mironosițelor, credincioșii Parohiei Vânători, Protopopiatul Arad, au trăit bucuria unei seri duhovnicești prilejuită de întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar Chișineu-Criș, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat. Seara…

Slujbă arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Râmnic

În a treia Duminică după Sfintele Paști, a Femeilor Mironosițe, Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala arhiepiscopală ‘Sfântul Nicolae’ din…

Sfinții Chiril și Metodie, noii ocrotitori ai Europei

Comunitatea românilor ortodocși din Sanremo și-a sărbătorit ieri, 11 mai, ocrotitorii. Biserica din oraș, cel mai vechi sfânt lăcaș românesc din zonă, găzduiește o serie de evenimente deosebite, dedicate Sfinților Chiril și Metodie, considerați noii…

Conferință internațională la Palatul Patriarhiei

La Palatul Patriarhiei, a avut loc astăzi, 12 mai, conferința internațională cu tema Cooperarea Stat – Biserică în vederea promovării conceptului de economie sustenabilă în timp de criză. Întâlnirea a fost organizată de Asociația Ecumenică…

Complex bisericesc în Cluj-Napoca

Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului va construi un complex bisericesc, ce va cuprinde un sediu nou pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă, două cămine pentru studenți, unul pentru fete și unul pentru băieți, și alte…

Prima bibliotecă românească din Timoc

În cadrul Protopopiatului Bisericii Ortodoxe Române al Daciei Ripensis, cu sediul în orașul Nigotin, a fost deschisă prima bibliotecă de carte bisericească și laică din ținutul Timocului, informează „Ziarul Lumina”. Părintele protopop Boian Alexandrovici a…

Întâlnirea preoților militari din Patriarhia Română

În stațiunea montană Stâna de Vale din județul Bihor, Eparhia Oradiei, se desfășoară convocarea anuală a preoților militari din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre Române pe anul 2011, informează „Ziarul Lumina”. Programul a debutat…

Sfântul Nicolae de vară sărbătorit la Oradea

De prăznuirea Aducerii la Bari a moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae, 9 mai 2011, Sfântul Nicolae de vară, catedrala episcopală „Învierea Domnului” din Oradea s-a îmbrăcat în haină de sărbătoare, cu prilejul sărbătoririi hramului paraclisului de…

Sărbătoarea Parohiei Sfântul Epifanie din Buzău

Biserica Ortodoxă îl pomenește mâine, 12 mai, pe Sfântul Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului. În această seară Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia în Biserica Parohiei „Sfântul Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului” din Buzău,…