Ajunul Bobotezei, zi de post aspru
Pentru a fi întâmpinat așa cum se cuvinte praznicul Botezului Domnului, ziua de 5 ianuarie, cunoscută și ca Ajunul Bobotezei, este rânduită ca zi de post aspru sau chiar post negru pentru cei care doresc…
Pentru a fi întâmpinat așa cum se cuvinte praznicul Botezului Domnului, ziua de 5 ianuarie, cunoscută și ca Ajunul Bobotezei, este rânduită ca zi de post aspru sau chiar post negru pentru cei care doresc…
Prima lună a anului, cunoscută în popor și cu numele de „Gerar”, este bogată în sărbători. La 1 ianuarie, Biserica a prăznuit Tăierea împrejur cea după trup a Domnului. Tot în prima zi a anului,…
Credincioșii ortodocși primesc, zilele acestea, vizita preoților care vestesc Botezul Domnului și sfințesc locuințele, precum și gospodăriile. Asemănător cu tradiția mersului cu icoana de Crăciun, obiceiul este respectat în toate eparhiile din țară, în unele…
Sute de credincioși au participat la Mănăstirea Eșanca, din Protopopiatul Darabani, la aniversarea unui an de la înființare. Cu acest prilej, a fost oficiată Sfânta Liturghie de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat…
Biroul de Presă al Patriarhiei Române ne informează că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj de compasiune Bisericii Copte din Egipt: Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Shenouda III, Papă și Patriarh al Bisericii Ortodoxe…
La sediul Episcopiei Tulcii a avut loc astăzi, 3 ianuarie, tradiționala recepție de Anul Nou la care au participat preoții din orașul Tulcea, stareți și starețe ai mănăstirilor din Eparhie, informează episcopiatulcii.ro. P.S. Visarion a…
În ziua de 2 ianuarie 2011, în Duminica dinaintea Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la biserica…
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, ieri, 2 ianuarie, la Catedrala Arhiepiscopală ‘Sfântul Ierarh Nicolae’ din Râmnicu Vâlcea slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de…
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, ieri, 2 ianuarie 2011, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia Brebi, protopopiatul Zalău, parohie păstorită de către preacucernicul părinte Septimiu Gudea, după cum ne informează…
În ziua în care Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea împrejur după Trup a Domnului și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, sâmbătă 1 decembrie, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită, la Catedrala Arhiepiscopală, de Înaltpreasfințitul Părinte…
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, duminică, 2 ianuarie 2011, a fost prilej de mare bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei Bălănoaia, Protopopiatul Giurgiu, care și-au primit arhipăstorul, pe Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Întâistătătorul eparhiei Giurgiului,…
21 de oameni au murit în noaptea de Anul Nou în urma unui atac cu bombă într-o biserică a creștinilor copți din Alexandria, Egipt, unde avea loc o slujbă de început de an, informează evz.ro…
În prima zi a anului 2011, Sâmbătă, 1 ianuarie, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Crișeni, Protopopiatul Zalău, după cum ne informează episcopiasalajului.ro. Această parohie este păstorită de peste…
În data de 1 ianuarie 2011, în ziua în care Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea împrejur cea după trup a Domnului și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie…
În data de 1 ianuarie, la opt zile de la Nașterea Domnului, Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea împrejur cea după trup a Mântuitorului Hristos și face pomenirea Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. La Catedrala…
Buzoienii au participat în număr mare, în prima zi a lui 2011, la slujba de Sfântul Vasile de la Catedrala Arhiepiscopală a Buzăului și Vrancei. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie,…
Foarte mulți piteșteni au participat astăzi, 2 ianuarie, la slujba de la biserica domnească „Sfântul Gheorghe” din oraș. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, informează TRINITAS TV. „După…
Foarte mulți credincioși au participat la Sfânta Liturghie din Duminica dinaintea Botezului Domnului la Paraclisul mitropolitan „Maica Domnului-Dudu” din Craiova, informează TRINITAS TV. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. „Ne este…