Toate știrile

Hram la Bisericile închinate Sfinților Români

În Duminica a II-a după Rusalii, închinată Sfinților Români, mai multe biserici și mănăstiri din țară își sărbătoresc hramul. După săvârșirea slujbei Vecerniei în ajun, duminică se va săvârși slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii.…

Mucenicii lui Hristos din cripta de la Niculițel

Astăzi, 4 iunie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel, martirizați în secolul al IV-lea, cinstirea lor făcându-se în această zi încă din vechime, informează ‘Ziarul Lumina’.…

Rânduielile duhovnicești ale postului

În perioada postului creștinii ortodocși merg la duhovnicii lor din parohii pentru a se mărturisi și pentru a primi dezlegare să se împărtășească. Ei împlinesc astfel porunca Mântuitorului Iisus Hristos lăsată Sfinților Apostoli și prin…

Episcopia Tulcii și-a sărbătorit ocrotitorii

Sute de credincioși s-au închinat la moaștele Sfinților martiri, Zotic, Atal, Camasie și Filip și au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de cinci ierarhi, zeci de preoți și diaconi. Slujba a fost…

Pelerinaj în județul Vâlcea

Centrul de pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel” și Agenția de Pelerinaj „Basilica Travel” ale Patriarhiei Române organizează, în perioada 19-20 iunie un pelerinaj „Pe urmele pustnicilor”. Sâmbătă, 19 iunie, se va vizita Schitul Sfântul Antonie de…