Galerie foto: Hramul Catedralei „Sfântul Spiridon”-Nou (2022)
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a slujit luni, 12 decembrie, la hramul Catedralei „Sfântul Spiridon”-Nou din București.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a slujit luni, 12 decembrie, la hramul Catedralei „Sfântul Spiridon”-Nou din București.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Sf. Grigorie Palama, duminică, 11 decembrie. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit diacon pe lect. dr. Sabin Preda. După citirea Sfintei Evanghelii, cuvântul…
La Palatul Parlamentului a avut loc lansarea volumului „Biserica Sfânta Sofia: Bisericile «Înțelepciunii lui Dumnezeu» în lume”. Preotul Michael Tița, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române, a citit cuvântul…
Un eveniment dedicat părintelui arhimandrit Sofian Boghiu a avut loc miercuri, 7 decembrie, la Biblioteca Sfântului Sinod, aflată în incinta Mănăstirii Antim din București. Manifestarea a inclus lansarea volumului „Părintele Sofian Boghiu. O icoană a…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal, a oficiat marți, 6 decembrie, Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din București. În această biserică se află încă din secolul XVI mâna dreaptă a Sfântului…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat marți, 6 decembrie 2022, Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. Vineri” – Drumul Taberei. La finalul slujbei a fost pomenit părintele Nicolae Burlan, ctitorul bisericii „Sf. Vineri” – Drumul Taberei,…
În ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, la Palatul Patriarhiei, în prezența Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, mai multe grupuri de copii au susținut un program artistic care a inclus concerte de colinde și scenete care au redat…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat la Catedrala Patriarhală slujba Parastasului în memoria Regelui Mihai, la împlinirea celor cinci ani de la mutarea Majestății Sale la cele veșnice, luni, 5 decembrie 2022. Foto credit: Basilica.ro…
Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti și-a sărbătorit luni, 5 decembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit. Sărbătoarea a debutat cu o slujba de Te Deum și a continuat cu activități pregătite de…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cernica, în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, 3 decembrie. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene