Astăzi se împlinesc 109 ani de la nașterea părintelui Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox român. Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut pe 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni, județul Brașov, și a trecut la Domnul pe 5 octombrie 1993, la București. A fost profesor de teologie la Facultățile de Teologie Ortodoxă din Sibiu și București și membru al Academiei Române.
Prin gândirea teologică, prin lucrările și traducerile din Sfinții Părinți, între care amintim cele 12 volume ale „Filocaliei”, la care a lucrat 45 de ani, părintele Dumitru Stăniloae a adus cea mai mare contribuție teologiei ortodoxe românești, care cu greu va putea fi egalată.
Părintele Stăniloae nu a schimbat doar chipul teologiei autohtone, ridicând-o la rangul de reper pentru teologii din întreaga lume. A schimbat vieți și destine prin curajul de a fi mărturisit, într-o vreme în care ateismul comunist denatura prin propagandă și teroare umanitatea însăși, că Dumnezeu este Iubire și că oamenii sunt chemați să participe la viața comuniunii de iubire a Sfintei Treimi, informează TRINITAS TV.
Părintele Stăniloae a pledat în orice rând al operei sale pentru păstrarea comuniunii în orice aspect al vieților noastre. Comuniunea este, în viziunea sa, modul privilegiat prin care ne împlinim umanitatea și ne apropiem de Dumnezeu nu în mod egoist, ci alături de ceilalți.
„Părintele profesor Dumitru Stăniloae poate fi considerat o personalitate providențială deoarece s-a afirmat într-o perioadă în care teologia românească era pe drumul căutării propriei identități. Identitatea pe care a câștigat-o prin părintele Dumitru Stăniloae înseamnă întoarcerea spre ceea ce are Ortodoxia mai autentic, către o înțelegere duhovnicească a Sfintei Scripturi, o înțelegere în duh a Sfinților Părinți și mai ales o deschidere către problematica societății contemporane. Gândirea sa teologică este o sinteză între învățătura de credință, spiritualitatea ortodoxă autentică și expresia ei eclesială”, a declarat pentru „Ziarul Lumina” părintele Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
De pe urma Părintelui Stăniloae a rămas o operă uriașă, cuprinzând 90 de cărți, 275 de articole teologice, 475 de articole de ziar și alte numeroase traduceri, recenzii și interviuri. A tradus enorm din scrierile Sfinților Părinți și din cele ale părinților filocalici, dăruind prin tălmăcirile sale atât o bază de cercetare a izvoarelor gândirii creștine pentru teologi, dar și recuperând în limba română tradiția milenară a cugetării și trăirii ortodoxe.





