Se împlinesc astăzi, 18 iulie, 142 de ani de la nașterea primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. Patriarhul Miron, din botez Ilie, s-a născut în Toplița, județul Harghita la data de 18 iulie 1868 .
După cum aflăm din „Enciclopedia Ortodoxiei Românești” apărută la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, acesta a urmat Gimnaziul săsesc din Bistrița între anii 1879-1883, apoi Gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1883-1887). Institutul Teologic din Sibiu l-a absolvit în anul 1890 apoi a urmat Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1891- 1895), unde a obținut doctoratul cu o teză despre „Viața și opera lui Eminescu” (tipărită în limba maghiară 1895).
De-a lungul vieții sale a fost învățător-director la Școala confesională românească din Orăștie (1890-1891), secretar (1895-1902), apoi consilier (asesor, 1902-1909) la Arhiepiscopia Sibiului. În calitate de consilier a adus o contribuție directă la ridicarea actualei Catedrale Mitropolitane și la înființarea Băncii culturale „Lumina” din Sibiu. La 30 ianuarie 1900 a fost hirotonit diacon necăsătorit și apoi arhidiacon la 8 septembrie 1901. A fost tuns în monahism la Mănăstirea Hodoș Bodrog în anul 1902 sub numele Miron, devenind ieromonah la 13 aprilie 1903 și protosinghel la 1 iunie 1908.
Între anii 1898-1900 a fost redactor la „Telegraful Român” apoi în anul 1905 devine președinte al „despărțământului” Sibiu al Astrei.
La 21 noiembrie/3 decembrie 1909 a fost ales Episcop al Caransebeșului fiind înscăunat 25 aprilie/8 mai 1910. În această calitate, a apărat școlile confesionale românești din Banat în fața încercărilor Guvernului din Budapesta de a le desființa. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 și a fost membru al delegației românilor transilvăneni care a prezentat actul Unirii la București. De asemenea a fost numit membru de onoare al Academiei Române (7 iunie 1919).
La 18 decembrie 1919 a fost ales Mitropolit primat al României întregite, iar în ziua următoare, învestit și înscăunat. La 4 februarie 1925 devine primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind instalat în noua demnitate la 1 noiembrie 1925. Sub păstorirea lui s-a făcut unificarea bisericească din noul stat român unitar, s-a organizat Biserica noastră ca Patriarhie, s-a votat Statutul de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române din 1925. În timpul păstoririi lui a reapărut revista „Biserica Ortodoxă Română” (1921); a inițiat apariția revistei „Apostolul”, organ de publicitate al Arhiepiscopiei Bucureștilor (1924), s-a îngrijit de traducerea și tipărirea Bibliei sinodale din 1936 (în traducerea preoților profesori Gala Galaction, Vasile Radu și Mitropolitului Nicodim), precum și a unor ediții din Noul Testament; a sprijinit tipărirea de cărți teologice în Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române; a înființat Seminarul Teologic „Miron Patriarhul” din Câmpulung pentru orfanii de război (1922) și Academia de muzică religioasă din București (1927); a sprijinit o serie de tineri teologi la studii peste hotare; sub el s-a ridicat actualul Palat Patriarhal și a fost repictată Catedrala Patriarhală; a ctitorit schitul de lemn de la Toplița. De asemenea a contribuit la întărirea legăturilor cu alte Biserici creștine prin vizitele sale la Locurile Sfinte (1927), în Anglia (1936), Polonia (1938) sau prin delegațiile străine pe care le-a primit; a sprijinit participarea teologilor ortodocși români la congrese și întruniri ecumeniste peste hotare sau convocarea unor asemenea întruniri în țară (Conferința regională a Alianței mondiale pentru înfrățirea popoarelor prin Biserică, la București în 1933, fiind ales președinte de onoare, Conferința româno-anglicană de la București din 1935 ș.a. )
A trecut la Domnul pe data de 6 martie 1939 la Cannes, Franța, și a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din București.
