Înaltpreasfințitul Nicolae Colan, mitropolitul Ardealului, s-a născut în data de 28 noiembrie 1893, în localitatea Arpatac (azi Araci), județul Covasna. A urmat școala primară în satul natal, iar cea secundară a început-o la Colegiul din Sfântu Gheorghe și a continuat-o la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Andrei Șaguna” din Brașov, după care a urmat primii doi ani la Seminarul pedagogic-teologic „Andreian” din Sibiu. La 19 aprilie 1919, Nicolae Colan a obținut „Absolutoriul”, iar mai târziu licența la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, cu teza inedită: „Stilul lui Dimitrie Cantemir în scrierile lui românești”. A urmat Facultatea de Litere a Universității din București, apoi specializarea la Facultatea de Teologie protestantă a Universității din Berlin. A fost numit secretar eparhial la Sibiu, trecut apoi, în 1922, profesor provizoriu la catedra de Studiul Noului Testament de la Academia Teologică „Andreiană”, unde a fost definitivat în 1924. Secretar general al Asociației clerului „Andrei Șaguna”, membru în Comitetul Central al Astrei, președinte al Reuniunii meseriașilor români din Sibiu, delegat la Congresul ecumenic de la Lausanne din 1927, redactor al „Revistei Teologice”, fondator și redactor al revistei „Viața Ilustrată”. În 1934 a intrat în rândul clerului, iar în următorul an a fost hirotesit protoiereu. A fost hirotonit întru arhiereu la 31 mai 1936, în Catedrala mitropolitană din Sibiu, și a fost instalat la 29 iunie 1936. Între 1938 – 1939 a fost ministru al Educației Naționale, Cultelor și Artelor, și a fost ales, în 1938, membru de onoare al Academiei Române, iar în 1943 membru activ. În 1948 a facut parte din delegația Bisericii noastre care a participat la Conferința panortodoxă de la Moscova. La 23 mai 1957 a fost ales arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului, păstorind până la trecerea la cele veșnice.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





