Sfintele Mucenițe Fecioare: Agapia, Irina și Hionia – Între măsurile luate de împăratul Dioclețian pentru desființarea creștinismului din Imperiul Roman era și distrugerea cărților și a oricăror scrisori cu conținut creștin. Era prevăzută pedeapsa cu moartea pentru orice om la care s-ar găsi asemenea cărți și scrisori. În anul 304 trei surori din Tesalonic (Grecia), anume Agapia, Hionia și Irina au fost întemnițate pentru că s-au găsit la ele mai multe cărți de rugăciune și epistole. Mai erau învinuite că împreună cu alte trei creștine, Casia, Filipa și Eutihia și un bărbat anume Agaton, nu au vrut nici să jertfească, nici să mănânce din carnea adusă la templu. Cele trei surori au fost supuse judecății, însă ele au răspuns și au mărturisit pe Hristos cu mult curaj în fața judecătorului Dulcețiu. Pentru aceasta Agapia și Hionia au fost arse de vii în următoarea zi, iar sora lor mai mică, Irina, a fost adusă din nou în fața judecătorului. Însă nici Irina nu a renunțat la credința creștină, deși primise felurite amenințări. În consecință, ea a primit cununa muceniciei, asemenea surorilor sale, fiind arsă de vie. Tot atunci a primit cununa muceniciei și preotul Ziol și bunul Hrisogen.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





