Săpăturile arheologice de la biserica din Feleac, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, au scos la iveală 21 de morminte datate în secolul al XIII-lea. Dintre acestea, patru se presupune că ar aparține unor episcopi, având în vedere evoluția localității unde se știe că a funcționat un important centru eparhial transilvănean. Istoricii spun că mormintele dovedesc existența localității Feleac cu un secol anterior anului oficial de atestare documentară, cunoscut până în prezent ca fiind 1367.
La începutul lunii martie 2011, o echipă de arheologi a demarat cercetări de specialitate la biserica din localitatea Feleac, județul Cluj, unde de-a lungul timpului a funcționat o episcopie, ridicată ulterior la rangul de arhiepiscopie, pentru ca mai târziu să se ateste existența chiar a unei mitropolii cu sediul la Feleac. Cele mai vechi morminte descoperite sub biserică au o vechime mai mare decât cea a lăcașului, iar dacă investigațiile ce vor urma nu vor face alte dezvăluiri, istoricii vor rămâne la convingerea că patru dintre acestea aparțin unor episcopi de la Feleac.
În perioada următoare vor fi efectuate mai multe analize genetice, biochimice și antropologice, pentru a stabili cu exactitate sexul și circumstanțele celor îngropați acolo.
Istoricul clujean Alexandru Șimon, care a supravegheat șantierul de la biserica din Feleac, afirmă că până la finalizarea tuturor cercetărilor orice considerație este preliminară.
‘Au fost găsite 21 de morminte, dintre care cu îngropare sigură în cadrul bisericii sunt patru. Celelalte morminte sunt anterioare bisericii în forma pe care o cunoaștem noi astăzi, de la sfârșitul anilor 1480. Avem îngropări pe un eșantion de aproximativ trei secole. Cele mai vechi morminte datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea, ceea ce coboară data de așezare a Feleacului ca atare cu aproximativ 100 de ani. Nu avem nici un mormânt ulterior anilor 1530-1540, ceea ce coincide cu data de atestare a ultimului ierarh la Feleac. Aceste patru morminte ies în evidență prin următoarea particularitate: două dintre ele au acoperământ păstrat integral din cărămidă, celelalte sunt cu acoperământ din cărămidă deranjat, și se vede că sunt înmormântări de fețe bisericești. Toate mormintele acestea sunt plasate la vechea intrare a bisericii, două de o parte, două de cealaltă’, a declarat Alexandru Șimon pentru ‘Ziarul Lumina’.
Săpăturile la biserica din Feleac au fost oprite săptămâna trecută, însă arheologii vor relua cercetările după praznicul Învierii Domnului, când se vor face săpături în exteriorul bisericii și în jurul altarului. Șantierul ar putea fi închis până la începutul verii.
Atestarea satului Feleac
În aproape jumătate de veac de domnie a lui Ștefan cel Mare (1457-1504), Transilvania și Moldova s-au apropiat tot mai mult, bunele legături de vecinătate fiind dovedite în nenumărate rânduri. Deși aceste legături au fost începute în timpul domniei, în Transilvania, a regelui Matia Corvinul, ele au continuat și după moartea sa, în 1490, în timpul lui Bartolomeu Dragfi, Ștefan cel Mare dobândind două regiuni importante în Transilvania: Ciceul și Cetatea de Baltă. Fiind văzut ca un ‘ales și trimis de Dumnezeu’, Ștefan cel Mare a căpătat, în timp, atașamentul românilor transilvăneni, în apărarea cărora era chemat adesea. Era legat de aceste ținuturi și prin propriile-i rădăcini, fiind nepot al maramureșeanului Bogdan Voievod.
Prima atestare documentară a Feleacului a fost în anul 1367, localitatea fiind încredințată orașului Cluj, bucurându-se de privilegii speciale. Drepturile românilor de aici au fost reafirmate în 1415 de regele Sigismund de Luxemburg.
Primii episcopi de la Feleac
Prin aportul ctitoricesc și financiar al voievodului Ștefan, precum și al urmașilor săi, apar mai întâi, la Vad și la Feleac, două centre episcopale românești. Beneficiind de condiții deosebite din toate punctele de vedere, Feleacul urma să devină un important centru religios și de cultură, primii episcopi români din Transilvania fiind cunoscuți în prima jumătate a secolului al XV-lea, începând cu Marcu, urmat de Danciu, fiul preotului din Feleac, de la care a moștenit întreaga avere. Episcopul Danciu a fost cel care a construit biserica din piatră, lăsând scris un text din care reiese că în anul 1488 scaunul vlădicesc de la Vad fusese ridicat la rangul de arhiepiscopie, urmând ca peste alți 10 ani să se amintească aici de o mitropolie al cărei titular nu poate fi numit cu certitudine. Ultimul dintre ierarhii de la Feleac se presupune a fi Petru, menționat în anul 1638.
Biserica episcopală din Feleac
Biserica episcopală din localitatea Feleac a fost construită în jurul anului 1488, în timpul arhiepiscopului Daniil, cu ajutorul lui Ștefan cel Mare, această biserică înlocuind-o pe una mai veche, probabil din lemn. Lăcașul are hramul ‘Sfânta Paraschiva’ și a suferit puține modificări, fiind restaurată în 1922. A fost dotată în timpul domniei lui Ștefan cel Mare cu manuscrise și cărți de valoare, între care un Liturghier în slavonă și Tetraevanghelierul din 1488, care atestă existența Arhiepiscopiei din Feleac. Biserica a fost înzestrată cu pictură murală în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, din care au rămas câteva urme până astăzi.
