AUTORITATEA IN BISERICA (1)

Comisia Credinta si Constitutie

Durau, Romania, 1-8 iulie 2002

Propoveduirea „cu autoritate”

Rolul educativ al Bisericii in societatea

moderna este evaluat astazi pe fondul unei crize in care credibilitatea si autoritatea

Evangheliei insasi scade, mesajul ei nu mai este receptat cu acelasi interes

sau este tratat ca desuet, nerelevant pentru omul autosuficient contemporan.

Cu doua milenii in urma Hristos a marturisit ca I s-a dat toata puterea

(autoritatea in cele mai multe traduceri), in cer si pe pamant

si, cu aceasta autoritate i-a mandatat pe Apostoli sa mearga si sa predice Evanghelia

la toate neamurile si sa „le boteze”, repectiv pe toti membrii unui

neam, care erau meniti sa ajunga la cunoasterea lui Dumnezeu ca Tata, Fiu si

Duh Sfant in mod mistagogic. Omul modern insa, ajutat de tot ceea ce s-a facut

si s-a descoperit prin mila lui Dumnezeu, pune tot mai frecvent sub semnul intrebarii

rolul Acestuia in viata personala. Dumnezeu este adeseori vazut ca exercitand

o influenta nedorita in viata persoanei, ridicand probleme serioase atat teologilor,

cat si sociologilor si psihologilor, tot mai alarmati de manifestarile omului

„fara Dumnezeu”. Secularizarea are ca forma de manifestare aparenta

scadere a puterii cu care Biserica vesteste cuvantul Evangheliei. Chestiunea

poate fi privita din doua perspective: ori cel ce vorbeste o face prea slab,

ori cel care asculta este surd. Ortodoxia ia in consideratie ambele anomalii

dar atribuie celei de-a doua o mai mare pondere pentru simplul motiv ca eclesiologia

ortodoxa nu vede in Biserica doar ierarhia, nici doar o institutie sociala care

transmite un set de invataturi eticiste, ci este „Trupul tainic”

despre care Hristos a promis ca „portile iadului nu o vor birui”,

alcatuita, dupa expresia Parintelui Schmemann, din laosul lui Dumnezeu,

cler si laicat in marturisirea credintei unice.

In spatiul miscarii ecumenice, problematica

autoritatii cu care Biserica exerseaza apostolatul evanghelic a devenit tema

de dezbatere in Comisia Credinta si Constitutie, organismul teologic

al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Aceasta Comisie are in obiectiv elaborarea

unor documente cu privire la aspectele esentiale ale doctrinei crestine si in

special la eclesiologie. Dealtfel, propunerea de document al prezentei intalniri

va constitui baza unor discutii ulterioare, in completarea altor documente similare,

cum ar fi „Natura si Scopul Bisericii”(2) elaborat in urma

cu patru ani. Aceste documente au ca obiect armonizarea invataturii si familiarizarea

Bisericilor si denominatiunilor membre ale Consiliului cu teologia proprie,

in dorinta marturisita de a face ca invatatura crestina sa raspunda unor cautari

specifice ale crestinului secolului XXI.

Centrul Cultural Pastoral „Sf.

Daniil Sihastru” Durau a gazduit intrunirea de lucru a acestei Comisii,

timp de 7 zile (1-8 iulie 2002), in care comunicarile si dezbaterile teologilor

au vizat diferite aspecte ale autoritatii Bisericii in predarea adevarului revelat.

Evident, referatele au depasit nivelul diferentelor confesionale, facand raportare

la Biserica lui Hristos in sens mai larg, desi doctrina eclesiologica

proprie marcheaza fiecare Referat, facandu-l distinct de toate celelalte.

Reprezentarea a inclus Biserici: Ortodoxa, Protestanta, Metodista, Mar-Toma,

Coptica si chiar Penticostala din tari precum: Elvetia, Anglia, Scotia, Irlanda,

Statele Unite, India, Malaezia, Georgia, Turcia, Germania, Olanda, Norvegia,

Nicaragua, Egipt, Grecia, Romania.

Intotdeauna motivate eclesiologic

si cu argumente din Sfintele Scripturi, s-au propus solutii extreme, constand

in a plasa autoritatea exclusiv in Scriptura (Sola Scriptura propusa

de luterani), ori in magisteriu (pozitia Romano-Catolica), in „poporul

lui Dumnezeu” (accent reformat) sau in problemele sociale, respectiv „intruparea”

autoritatii in nevoile oamenilor carora Biserica trebuie sa le raspunda (teologia

liberarii din America de Sud) sau in relatia directa a credinciosului cu Sfantul

Duh (neoprotestantismul penticostal). Cu toate acestea, consensul unanim s-a

realizat in afirmatia ca „autoritatea absoluta apartine lui Dumnezeu

si se impartaseste Bisericii prin Iisus Hristos. Ea este exercitata in Biserica

sub asistenta Duhului Sfant, in Traditia neintrerupta, a carei autoritate se

exprima in scrierile Sfintilor Parinti si mai ales in Sfintele Sinoade ecumenice

si Simbolul de credinta care da autoritate inspirata Bisericii” (Inalt

Prea Sfintitul Ghenadios de Sassima).

Elementele autoritatii

Materialul propus spre analiza Bisericilor carora Documentul final urmeaza va

fi remis spre analiza, a fost prezentat dupa urmatoarea schema:

1.

Contextul exercitarii autoritatii este societatea post-crestina,

aflata in impas si criza de autoritate. Adevarul revelat nu este ascultat

sau nu mai este aplicat in viata personala. Aceasta stare de fapt conduce

la diluarea autoritatii Bisericii in predicatie si nu inseamna ca glasul

ei ar fi slabit in intensitate.

2. Sursele sau izvoarele autoritatii rezida incontestabil

in Sfanta Treime, in mod infinit, in Mantuitorul Hristos ca intrupare

a descoperirii desavarsite si continut al Sfintei Scripturi, care devine

autoritativa tocmai prin Acest continut. Dupa expresia lui Jean Calvin,

Scriptura trebuie inteleasa ca o pereche de ochelari prin care distingem

mai bine voia lui Dumnezeu. Aplicata la viata, autoritatea predaniei

s-a eternizat in Crezurile Bisericii (Apostolic si Niceo-Constantinopolitan)

si in sfarsit, in traditia neintrerupta a Bisericii si in invatatorii

investiti prin hirotonie si pregatire de specialitate.

3. Scopurile autoritatii sunt nenumarate, dar pot fi

reduse la cateva: conturarea identitatii comunitatii crestine, prin

ceea ce ofera membrilor si prin mijlocirea acestora; marturie, diaconie

si doxologie, sau mai exact implinirea fiintei umane ca slujitoare a

lui Dumnezeu. Autoritatea nu poate si nu trebuie sa fie folosita pentru

propria faima sau cu scop personal ci trebuie sa aiba ca obiect in relatiile

interumane slujirea oamenilor in dreptate si adevar.

4. Localizare. Autoritatea si predicatia cu autoritate

se regaseste in intreaga Biserica militanta sau slujitoare. In modul

cel mai concret, ea se poate identifica in voturile preluate de clerul

care primeste autoritatea de la Dumnezeu, prin punerea mainilor si investirea

de catre episcop. In traditia protestanta autoritatea preotului rezida

in calitatea lui de „ales” al comunitatii care trebuie sa

fie la dispozitia acesteia, devreme ce la Dumnezeu toti au acces in

aceeasi masura prin celebrii solus/sola. Nota diferita face

Biserica Ortodoxa in care candidatul este hirotonit pe seama unei parohii

si trimis in aceasta ca sa predice cuvantul cu autoritate, pentru ca

hirotonia, fiind instituita de Mantuitorul, face din preot mai degraba

reprezentantul lui Dumnezeu catre oameni decat un functionar al oamenilor

in legaturile ocazionale cu Dumnezeu.

5. Exercitarea autoritatii se indreapta spre viata

Bisericii, atat ad intra, cat si ad extra. Ea trebuie

sa raspunda unor nevoi reale in ambele sensuri: ale Bisericii in sine,

ca institutie ce se conduce si intretine dupa aceleasi reguli sociale,

dar si a celor pe care societatea le asteapta de la Biserica, in afara

de propriul cerc. Dintr-o perspectiva protestanta, de cea mai mare insemnatate

este puterea cu care Biserica se manifesta spre afara, ca misiune data

de Hristos Apostolilor si urmasilor lor (Matei 28,19).

Nelipsita de importanta

este natura autoritatii, adica modul in care aceasta se relationaza

la putere sau, cu alte cuvinte, daca se face distinctie intre o autoritate constructiva

si o putere totalitara. Puterea despre care vorbeste Scriptura si pe care Dumnezeu

o extinde spre lume este una propusa spre libera acceptare si motivata de iubire.

Autoritatea in spatiul liturgic

ortodox

Autoritatea in Biserica Ortodoxa

este reprezentata in variate forme, prin persoane si simboluri, ducand la recunoasterea

supremei puteri care nu are originea in material. Sub aspect uman, autoritatea

este detinuta in mod plenar de arhiereu, care il reprezinta pe Hristos-Arhiereul,

iar in lipsa lui de simbolul tronului. In Biserica Ortodoxa, exista doua imagini

care duc la recunoasterea unei ierarhizari autoritative distincte:

1. Tronul, in varianta

dubla: cel al lui Hristos din Sfantul Altar, despre care Tatal spune ca I l-a

dat lui Hristos, pentru a-I implini lucrarea pe pamant: „Iar ingerul

I-a spus Mariei „Iisus va fi mare si Fiul lui Dumnezeu cel Preainalt se

va chema, iar Domnul Dumnezeu Ii va da tronul parintelui Sau, David”

(Luca 1, 32); cel de-al doilea este tronul arhiereului din biserica, respectiv,

autoritatea care I-a fost data episcopului in Biserica. Este important de subliniat

ca autoritatea nu se impune prin forta si ascultare, pentru ca nu are un astfel

de precedent; lui Hristos I s-a dat un drum spre tron, o autoritate castigata

prin smerenie, motivata de dragostea pentru umanul pe care L-a asumat. De pilda,

Apostolul Pavel este considerat prin excelenta un invatator cu autoritate, fiind

cel ce a predicat invatatura crestina la un nivel intelectual de mare clasa

si a infruntat (partial a convins si convertit) marii filosofi si renumitele

scoli ale vremii, in conditii de umilinta, refuz si prigoana.

2. Tronul judecatii

pe care este asezat Hristos, asa cum este prezentat in cartea Apocalipsei.

O adevarata imagine a autoritatii „care va sa fie” odata cu judecata.

Austeritatea acestei imagini este diferit inteleasa de crestini, unii accentuand

aspectul dreptatii infailibile previzionate in scaunul spovedaniei de catre

preotul duhovnic ce recomanda schimbarea interioara inca din aceasta viata;

altii o considera plina de blandete si intelegere, asa cum trebuie sa fie duhovnicul

in legatura sacramentala cu penitentul. Este vorba aici de o autoritate de dincolo

de lumea materiala, o proiectare in viitor in care crestinul sa fie avizat de

ce va urma si sa inteleaga aceasta autoritate.

Sub raport personal, autoritatea

schimba viata si destinul, numai daca nu este revendicata egoist, ci castigata,

dupa exemplul lui Hristos a carui autoritate in iubire (autoritatea iubitoare)

s-a manifestat atat in stare de chenoza sau de absoluta smerenie, cat si in

cea de glorificare, ca Fiul al lui Dumnezeu si Judecator al lumii.

Tema autoritatii va ridica probleme

atat timp cat nu sunt rezolvate notiuni precum: sfintenia (a carei autoritate

depaseste orice pregatire academica), hirotonia, paternitatea, filiatia, notiunea

si continutul Eccesiei si eclesiologiei si insasi relatia dintre magisteriu

si laicat. O reevaluare a extremelor din bisericile reformiste si protestatare,

o reconsiderare a relatiei omului cu Dumnezeu ar elimina probabil preocuparea

pentru o autoritate cantitativa si i-ar da valoarea atat de necesara care sa

o faca sa fie liber acceptata de fiecare credincios.

(1) Insemnarile

sunt facute pe marginea seminarului Authority and authoritative Teaching,

Faith and Order Commision, care a avut loc la Durau, in perioada 1.8 iulie 2002.

La lucrari a fost present in calitate de gazda si vorbitor principal Inalt Prea

Sfintitul Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei, precum si doi delegati

in persoanele Pr. Lect. Dr. Ionel Durlea din partea Patriarhiei Romane si a

subsemnatului.

(2) The Nature and Purpose of

the Chruch, Faith and Order Paper no. 181, Geneva, November 1998, 61 p.

Pr. Lect. Dr. Dan Sandu

Participant

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…