AUTORITATEA IN BISERICA (1)
Comisia Credinta si Constitutie
Durau, Romania, 1-8 iulie 2002
Propoveduirea „cu autoritate”
Rolul educativ al Bisericii in societatea
moderna este evaluat astazi pe fondul unei crize in care credibilitatea si autoritatea
Evangheliei insasi scade, mesajul ei nu mai este receptat cu acelasi interes
sau este tratat ca desuet, nerelevant pentru omul autosuficient contemporan.
Cu doua milenii in urma Hristos a marturisit ca I s-a dat toata puterea
(autoritatea in cele mai multe traduceri), in cer si pe pamant
si, cu aceasta autoritate i-a mandatat pe Apostoli sa mearga si sa predice Evanghelia
la toate neamurile si sa „le boteze”, repectiv pe toti membrii unui
neam, care erau meniti sa ajunga la cunoasterea lui Dumnezeu ca Tata, Fiu si
Duh Sfant in mod mistagogic. Omul modern insa, ajutat de tot ceea ce s-a facut
si s-a descoperit prin mila lui Dumnezeu, pune tot mai frecvent sub semnul intrebarii
rolul Acestuia in viata personala. Dumnezeu este adeseori vazut ca exercitand
o influenta nedorita in viata persoanei, ridicand probleme serioase atat teologilor,
cat si sociologilor si psihologilor, tot mai alarmati de manifestarile omului
„fara Dumnezeu”. Secularizarea are ca forma de manifestare aparenta
scadere a puterii cu care Biserica vesteste cuvantul Evangheliei. Chestiunea
poate fi privita din doua perspective: ori cel ce vorbeste o face prea slab,
ori cel care asculta este surd. Ortodoxia ia in consideratie ambele anomalii
dar atribuie celei de-a doua o mai mare pondere pentru simplul motiv ca eclesiologia
ortodoxa nu vede in Biserica doar ierarhia, nici doar o institutie sociala care
transmite un set de invataturi eticiste, ci este „Trupul tainic”
despre care Hristos a promis ca „portile iadului nu o vor birui”,
alcatuita, dupa expresia Parintelui Schmemann, din laosul lui Dumnezeu,
cler si laicat in marturisirea credintei unice.
In spatiul miscarii ecumenice, problematica
autoritatii cu care Biserica exerseaza apostolatul evanghelic a devenit tema
de dezbatere in Comisia Credinta si Constitutie, organismul teologic
al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Aceasta Comisie are in obiectiv elaborarea
unor documente cu privire la aspectele esentiale ale doctrinei crestine si in
special la eclesiologie. Dealtfel, propunerea de document al prezentei intalniri
va constitui baza unor discutii ulterioare, in completarea altor documente similare,
cum ar fi „Natura si Scopul Bisericii”(2) elaborat in urma
cu patru ani. Aceste documente au ca obiect armonizarea invataturii si familiarizarea
Bisericilor si denominatiunilor membre ale Consiliului cu teologia proprie,
in dorinta marturisita de a face ca invatatura crestina sa raspunda unor cautari
specifice ale crestinului secolului XXI.
Centrul Cultural Pastoral „Sf.
Daniil Sihastru” Durau a gazduit intrunirea de lucru a acestei Comisii,
timp de 7 zile (1-8 iulie 2002), in care comunicarile si dezbaterile teologilor
au vizat diferite aspecte ale autoritatii Bisericii in predarea adevarului revelat.
Evident, referatele au depasit nivelul diferentelor confesionale, facand raportare
la Biserica lui Hristos in sens mai larg, desi doctrina eclesiologica
proprie marcheaza fiecare Referat, facandu-l distinct de toate celelalte.
Reprezentarea a inclus Biserici: Ortodoxa, Protestanta, Metodista, Mar-Toma,
Coptica si chiar Penticostala din tari precum: Elvetia, Anglia, Scotia, Irlanda,
Statele Unite, India, Malaezia, Georgia, Turcia, Germania, Olanda, Norvegia,
Nicaragua, Egipt, Grecia, Romania.
Intotdeauna motivate eclesiologic
si cu argumente din Sfintele Scripturi, s-au propus solutii extreme, constand
in a plasa autoritatea exclusiv in Scriptura (Sola Scriptura propusa
de luterani), ori in magisteriu (pozitia Romano-Catolica), in „poporul
lui Dumnezeu” (accent reformat) sau in problemele sociale, respectiv „intruparea”
autoritatii in nevoile oamenilor carora Biserica trebuie sa le raspunda (teologia
liberarii din America de Sud) sau in relatia directa a credinciosului cu Sfantul
Duh (neoprotestantismul penticostal). Cu toate acestea, consensul unanim s-a
realizat in afirmatia ca „autoritatea absoluta apartine lui Dumnezeu
si se impartaseste Bisericii prin Iisus Hristos. Ea este exercitata in Biserica
sub asistenta Duhului Sfant, in Traditia neintrerupta, a carei autoritate se
exprima in scrierile Sfintilor Parinti si mai ales in Sfintele Sinoade ecumenice
si Simbolul de credinta care da autoritate inspirata Bisericii” (Inalt
Prea Sfintitul Ghenadios de Sassima).
Elementele autoritatii
Materialul propus spre analiza Bisericilor carora Documentul final urmeaza va
fi remis spre analiza, a fost prezentat dupa urmatoarea schema:
1.
Contextul exercitarii autoritatii este societatea post-crestina, aflata in impas si criza de autoritate. Adevarul revelat nu este ascultat sau nu mai este aplicat in viata personala. Aceasta stare de fapt conduce la diluarea autoritatii Bisericii in predicatie si nu inseamna ca glasul ei ar fi slabit in intensitate. 2. Sursele sau izvoarele autoritatii rezida incontestabil in Sfanta Treime, in mod infinit, in Mantuitorul Hristos ca intrupare a descoperirii desavarsite si continut al Sfintei Scripturi, care devine autoritativa tocmai prin Acest continut. Dupa expresia lui Jean Calvin, Scriptura trebuie inteleasa ca o pereche de ochelari prin care distingem mai bine voia lui Dumnezeu. Aplicata la viata, autoritatea predaniei s-a eternizat in Crezurile Bisericii (Apostolic si Niceo-Constantinopolitan) si in sfarsit, in traditia neintrerupta a Bisericii si in invatatorii investiti prin hirotonie si pregatire de specialitate. 3. Scopurile autoritatii sunt nenumarate, dar pot fi reduse la cateva: conturarea identitatii comunitatii crestine, prin ceea ce ofera membrilor si prin mijlocirea acestora; marturie, diaconie si doxologie, sau mai exact implinirea fiintei umane ca slujitoare a lui Dumnezeu. Autoritatea nu poate si nu trebuie sa fie folosita pentru propria faima sau cu scop personal ci trebuie sa aiba ca obiect in relatiile interumane slujirea oamenilor in dreptate si adevar. 4. Localizare. Autoritatea si predicatia cu autoritate se regaseste in intreaga Biserica militanta sau slujitoare. In modul cel mai concret, ea se poate identifica in voturile preluate de clerul care primeste autoritatea de la Dumnezeu, prin punerea mainilor si investirea de catre episcop. In traditia protestanta autoritatea preotului rezida in calitatea lui de „ales” al comunitatii care trebuie sa fie la dispozitia acesteia, devreme ce la Dumnezeu toti au acces in aceeasi masura prin celebrii solus/sola. Nota diferita face Biserica Ortodoxa in care candidatul este hirotonit pe seama unei parohii si trimis in aceasta ca sa predice cuvantul cu autoritate, pentru ca hirotonia, fiind instituita de Mantuitorul, face din preot mai degraba reprezentantul lui Dumnezeu catre oameni decat un functionar al oamenilor in legaturile ocazionale cu Dumnezeu. 5. Exercitarea autoritatii se indreapta spre viata Bisericii, atat ad intra, cat si ad extra. Ea trebuie sa raspunda unor nevoi reale in ambele sensuri: ale Bisericii in sine, ca institutie ce se conduce si intretine dupa aceleasi reguli sociale, dar si a celor pe care societatea le asteapta de la Biserica, in afara de propriul cerc. Dintr-o perspectiva protestanta, de cea mai mare insemnatate este puterea cu care Biserica se manifesta spre afara, ca misiune data de Hristos Apostolilor si urmasilor lor (Matei 28,19). |
Nelipsita de importanta
este natura autoritatii, adica modul in care aceasta se relationaza
la putere sau, cu alte cuvinte, daca se face distinctie intre o autoritate constructiva
si o putere totalitara. Puterea despre care vorbeste Scriptura si pe care Dumnezeu
o extinde spre lume este una propusa spre libera acceptare si motivata de iubire.
Autoritatea in spatiul liturgic
ortodox
Autoritatea in Biserica Ortodoxa
este reprezentata in variate forme, prin persoane si simboluri, ducand la recunoasterea
supremei puteri care nu are originea in material. Sub aspect uman, autoritatea
este detinuta in mod plenar de arhiereu, care il reprezinta pe Hristos-Arhiereul,
iar in lipsa lui de simbolul tronului. In Biserica Ortodoxa, exista doua imagini
care duc la recunoasterea unei ierarhizari autoritative distincte:
1. Tronul, in varianta
dubla: cel al lui Hristos din Sfantul Altar, despre care Tatal spune ca I l-a
dat lui Hristos, pentru a-I implini lucrarea pe pamant: „Iar ingerul
I-a spus Mariei „Iisus va fi mare si Fiul lui Dumnezeu cel Preainalt se
va chema, iar Domnul Dumnezeu Ii va da tronul parintelui Sau, David”
(Luca 1, 32); cel de-al doilea este tronul arhiereului din biserica, respectiv,
autoritatea care I-a fost data episcopului in Biserica. Este important de subliniat
ca autoritatea nu se impune prin forta si ascultare, pentru ca nu are un astfel
de precedent; lui Hristos I s-a dat un drum spre tron, o autoritate castigata
prin smerenie, motivata de dragostea pentru umanul pe care L-a asumat. De pilda,
Apostolul Pavel este considerat prin excelenta un invatator cu autoritate, fiind
cel ce a predicat invatatura crestina la un nivel intelectual de mare clasa
si a infruntat (partial a convins si convertit) marii filosofi si renumitele
scoli ale vremii, in conditii de umilinta, refuz si prigoana.
2. Tronul judecatii
pe care este asezat Hristos, asa cum este prezentat in cartea Apocalipsei.
O adevarata imagine a autoritatii „care va sa fie” odata cu judecata.
Austeritatea acestei imagini este diferit inteleasa de crestini, unii accentuand
aspectul dreptatii infailibile previzionate in scaunul spovedaniei de catre
preotul duhovnic ce recomanda schimbarea interioara inca din aceasta viata;
altii o considera plina de blandete si intelegere, asa cum trebuie sa fie duhovnicul
in legatura sacramentala cu penitentul. Este vorba aici de o autoritate de dincolo
de lumea materiala, o proiectare in viitor in care crestinul sa fie avizat de
ce va urma si sa inteleaga aceasta autoritate.
Sub raport personal, autoritatea
schimba viata si destinul, numai daca nu este revendicata egoist, ci castigata,
dupa exemplul lui Hristos a carui autoritate in iubire (autoritatea iubitoare)
s-a manifestat atat in stare de chenoza sau de absoluta smerenie, cat si in
cea de glorificare, ca Fiul al lui Dumnezeu si Judecator al lumii.
Tema autoritatii va ridica probleme
atat timp cat nu sunt rezolvate notiuni precum: sfintenia (a carei autoritate
depaseste orice pregatire academica), hirotonia, paternitatea, filiatia, notiunea
si continutul Eccesiei si eclesiologiei si insasi relatia dintre magisteriu
si laicat. O reevaluare a extremelor din bisericile reformiste si protestatare,
o reconsiderare a relatiei omului cu Dumnezeu ar elimina probabil preocuparea
pentru o autoritate cantitativa si i-ar da valoarea atat de necesara care sa
o faca sa fie liber acceptata de fiecare credincios.
(1) Insemnarile
sunt facute pe marginea seminarului Authority and authoritative Teaching,
Faith and Order Commision, care a avut loc la Durau, in perioada 1.8 iulie 2002.
La lucrari a fost present in calitate de gazda si vorbitor principal Inalt Prea
Sfintitul Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei, precum si doi delegati
in persoanele Pr. Lect. Dr. Ionel Durlea din partea Patriarhiei Romane si a
subsemnatului.
(2) The Nature and Purpose of
the Chruch, Faith and Order Paper no. 181, Geneva, November 1998, 61 p.
Pr. Lect. Dr. Dan Sandu
Participant