30 de ani de la hirotonia în Arhiereu a Arhiepiscopului Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor

S-au împlinit în ziua Bunei Vestiri 30 de ani de la hirotonia în Arhiereu a Arhiepiscopului Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor.


IPS Calinic s-a născut în Iași, în data de 18 noiembrie 1957.

În luna martie a anului 1980 s-a închinoviat la Mănăstirea Putna, iar în anul 1984 a fost tuns în monahism cu numele de Calinic.

În perioada 1985-1989 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Andrei Șaguna’ din Sibiu.

În 1986, la 14 mai, a fost hirotonit diacon în Catedrala mitropolitană din Iași de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, iar la 15 august, în același an, a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Putna.

În 1990 a fost numit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, stareț al Mănăstirii Râșca.

În 1991, la 25 martie, a fost hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană din Iași, devenind Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu titulatura de Botoşăneanul.

Ca urmare a trecerii la cele veşnice a Arhiepiscopului Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, 20 mai 2020, a fost ales pentru a continua misiunea sa PS Calinic Botoşăneanul.

Ierarhul a fost întronizat în 26 iulie 2020, devenind astfel noul Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.

Foto credit: Basilica.ro


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente