Se implinesc astazi 329 de ani de la inceperea construirii ansamblului arhitectural Manastirea Cotroceni, ctitorie a lui Serban Cantacuzino, domn al Munteniei (1678 – 1688). Evenimentul a avut loc la data de 26 mai 1679. Incinta manastirii era de forma patrata, un patrulater in mijlocul caruia se afla biserica, monument de referinta pentru arhitectura si arta romaneasca de la confluenta secolelor XVII si XVIII. Biserica avea ca lungime 31,5 m si o inaltime de 13,5 m. Pridvorul era sprijinit pe 10 coloane octogonale din piatra, unite prin arce semicirculare. Biserica era inconjurata de un brau median sculptat, aflat la 2/3 din inaltimea locasului. Interiorul era dominat de 12 colane de piata sculptata, care se aflau in pridvor si pe care se sprijinea o cupola. Iconostasul din lemn avea o bogata ornamentatie sculptata si aurita, care incadra icoanele imparatesti. Pe latura sudica se aflau cladirile staretiei si chiliile calugarior care administrau manastirea, iar pe partea vestica se afla turnul clopotnita, impreuna cu un alt sir de chilii de-o parte si de alta a acestuia. A fost impodobita cu tot ceea ce-i trebuia pentru a supravietui, iar in urma nenumaratelor danii a devenit cea mai de seama manastire din Tara Romaneasca. Conform inscriptiei aflate pe ancadramentul usii bisericii, lucrarile s-au incheiat la data de 24 august 1682. Biserica manastirii a fost demolata in 1984, reconstructia ei incepand in 2003.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





