Se implinesc astazi 334 de ani de la nasterea lui Dimitrie Cantemir, savant de talie europeana, om de stat, istoric, scriitor, muzician si domn al Moldovei. S-a nascut la 26 octombrie 1673, in familia razesului Constantin Cantemir, iar in ajunul razboiului ruso-turc, la 18 noiembrie 1710, a fost numit domnitor al Moldovei. In urma infrangerii de la 11 iunie 1711, in fata armatei turcesti, s-a retras impreuna cu familia si oamenii apropiati in Rusia, fiind daruit cu mosii, titluri de noblete si toate onorurile. Dimitrie Cantemir a fost comemorat la Biserica ‘Sf. Parascheva’ a comunitatii romanesti din Istanbul, rectitorita de catre Constantin Brancoveanu. Potrivit agentiei Mediafax, la Sfanta Liturghie au participat membri ai diasporei romane, care au primit materiale informative cu principalele date referitoare la viata si opera domnitorului.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





