Se implinesc astazi 41 de ani de la trecerea la cele vesnice a arhiereului Eugeniu Laiu Suceveanul. Arhiereul Eugeniu Laiu Suceveanul s-a nascut in luna iulie 1894, in localitatea Bargauanii Neamtului, intr-o familie de oameni evlaviosi. A intrat sub ascultare la Manastirea Neamt, la numai 10 ani, dupa care unchiul sau, care era staret la Manastirea Horaita, l-a indrumat catre aceasta manastire. In 1911, staretul Manastirii Horaita l-a trimis la Galati sa studieze la Seminarul Teologic, unde director era viitorul mitropolit al Bucovinei Visarion Puiu. A urmat apoi cursurile Facultatii de Teologie din Cernauti. Dupa 1934 a fost chemat de mitropolitul Bucovinei Nectarie Cotlarciuc, devenind prefect de studii la Facultatea de Teologie din Cernauti. A fost apoi preot slujitor la Catedrala patriarhala, dupa care preot slujitor la biserica ortodoxa romana din Paris. In 1939, Visarion Puiu, ajuns mitropolit, l-a hirotonit episcop vicar la Cernauti, iar din incredintarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a lucrat la Bucuresti ca director al Tipografiei Cartilor Bisericesti, astazi Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, fiind si staret al Manastirii Antim. Pana prin 1946 – 1947, Eugeniu Laiu a fost loctiitor de episcop la Buzau, Constanta si Craiova, iar din 1949 si pana in 1951 a fost profesor de studii biblice la Seminarul Teologic de la Manastirea Neamt. Mentionam faptul ca, pe cand era prefect de studii la Cernauti i-a fost indrumator si duhovnic unui sfant roman, Sf. Ioan Iacob. A trecut la cele vesnice in data de 1 aprilie 1967, fiind inmormantat in cimitirul Manastirii Horaita.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





