La 2 iulie 2010, se împlinesc 506 ani de la trecerea la Domnul a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. În Sinaxar se spune: „De la mutarea sa la Părintele Ceresc până astăzi, mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururea aprinsă, unde fiii neamului românesc neîncetat își pleacă genunchiul cu evlavie și rugăciune către Milostivul Dumnezeu”, informează ‘Ziarul Lumina’.
Despre înmormântarea lui Ștefan cel Mare nu s-a păstrat, inexplicabil, nici o relatare. Grigore Ureche nu spune nimic despre aceasta. Nici Dimitrie Cantemir, nici Gheorghe Șincai, mai târziu, nici istoricul A.D. Xenopol sau Nicolae Iorga. Nici cronicarii străini nu spun nimic despre momentul înhumării marelui domnitor. Când a murit Matei Basarab, arhidiaconul de Antiohia, Macarie, care vizitase Țările Române pe la 1654, vorbea despre voievodul mort că ‘fusese așezat într-un sicriu împodobit ca al unui rege’. În cazul lui Ștefan cel Mare însă, domnitorul a fost înhumat fără sicriu, înveșmântat doar într-o mantie domnească.
Două deshumări și trupul „misterios” al domnitorului
Prima deschidere a mormântului lui Ștefan cel Mare a fost făcută în februarie 1758, de către mitropolitul Iacov al Sucevei, în fața preoților și monahilor. În zapisul faptei sale, Iacov reține că trupul domnitorului fusese găsit foarte ‘misterios’, eliminând alte elemente care ne-ar putea duce cu gândul că mormântul mai fusese deschis.
În noiembrie 1856, la stăruința egumenului de Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficială a autorităților austriece din Bucovina ocupată trece la deschiderea mai multor morminte ‘aflătoare în biserica Mănăstirii Putna… aparținând domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare, și membrilor familiei sale’. Însărcinatul oficial al acestei misiuni a fost concepistul ‘guvernial’ Anton Schonbach, asistat, în calitate de comisar spiritual, de către Teoctist Blaezewicz, asesor imperial consistorial. Conducerea tehnică a operațiunilor a fost asigurată de inginerul Anton Rol, iar asistența sanitară, de către dr. Vincențiu Szymonowicz.
La sfârșitul operațiunii a fost încheiat un amplu proces-verbal, care a fost publicat de F.A. Wiekenhauser, în scurta sa ‘Istorie a mănăstirilor Voroneț și Putna’, în 1886. Din acest document reiese că, la cea de a doua deshumare, osemintele domnitorului nu au fost atinse, dar din așezarea lor ‘se putea stabili însă, cu toată siguranța, că mormântul fusese înainte încă o dată deschis, cu care prilej rămășițele domnitorului au fost schimbate într-o altă poziție decât fusese așezate la început’.
Sfântul voievod, înmormântat pe 13 bare de fier
Prețiosul proces-verbal arată că în mormântul lui Ștefan cel Mare, ‘cadavrul, cu totul descompus și acoperit de fărămiturile zidurilor mormântului, era așezat pe 13 bare de fier… ce erau așezate pe amândouă părțile laterale ale mormântului… Din partea de sus a corpului nu se mai vede nimic și pe un căpătâi de zid, gros de 12 țoli, ce se găsește în partea capului, se află partea de sus a craniului, încă destul de bine întreținută, lipsit de orice acoperământ. Aceste rămășițe ale craniului sunt așezate la o distanță de cinci țoli, departe de celelalte resturi ale cadavrului… îndepărtate de osul frontal, cât și de amândouă oasele laterale ale craniului, care, între timp, s-au rotunjit prin putrezire… Această împrejurare, ca și celelalte înainte citate…, lasă să se presupună cu siguranță că capul (cacofonia nu ne aparție, n.n.) acestui cadavru ar fi fost schimbat pe cale mecanică din poziția sa naturală încă cu mult timp în urmă… Forma îmbrăcămintei cadavrului, ca și stofa grea și bogată a acestuia, întărea, la fel cu crucea de aur ce se afla în dreptul pieptului, care nu se prăbușise, în chip neîndoios, și, prin comparația cu rămășițele cercetate de comisie în mormântul lui Bogdan și al lui Ștefan (‘cel crud’ – nepotul lui Ștefan cel Mare, n.n.), că era vorba de o îmbrăcăminte deosebită, de o mantie domnească și de un mormânt domnesc cioplit din piatră’.
Călugărirea, practică printre domnii Moldovei
În legătură cu mormântul în care a fost descoperit principele Ștefan (‘cel crud’), nepotul lui Ștefan cel Mare, procesul-verbal face o precizare foarte importantă: ‘Printre resturile de îmbrăcăminte… apar câteva asemănări cu îmbrăcămintea călugărească, sau preoțească… întrucât în istoria Moldovei sunt cazuri în care principii, înainte de moarte, au pășit în monahism, lucru care se putea trece cu puțină vreme înainte de moarte sau chiar pe patul morții, astfel încât este cu putință ca Ștefan, care purta porecla de ‘cel crud’, și care, după arătările istoriei, a fost otrăvit de către soția sa, a trecut, la fel, scurtă vreme înainte de moartea sa, la monahism, pentru ispășirea păcatelor sale. Astfel se pot explica crucile în formă de schimă, care se găsesc pe resturile îmbrăcămintei din mormântul său, și se poate explica de ce printre aceste rămășițe nu s-au găsit în mormânt inele, deoarece, pentru călugăr, portul acestora nu este îngăduit.’
Ciudat este faptul că și principele Alexandru a fost descoperit înmormântat la fel ca și Ștefan cel Mare, adică fără sicriu, cu trupul așezat pe un grilaj asemănător, de fier, și capul sprijinit pe un zid de cărămizi. Cercetătorii mormântului admit faptul că ‘așezarea și poziția rămășițelor de îmbrăcăminte (în aceste două cazuri, n.n) au fost găsite cu totul în orânduială, pe când dacă s-ar fi scos sicriele sau s-ar fi mutat cadavrele… îmbrăcămintea s-ar fi deranjat’ și, totodată, că ‘sprijinirea capului pe un căpătâi de zidărie de 12 țoli’, în cazul ‘îngropării cu sicrie, nu ar fi putut avea nici un rost… Trebuie acceptată părerea că trupurile lui Ștefan cel Mare și Alexandru au fost înmormântate fără sicrie, îmbrăcate numai în bogatele lor veșminte domnești’.
Documentul autorităților austriece mai subliniază și faptul că obiectele de preț pe care le-a conținut mormântul lui Ștefan cel Mare ar fi fost scoase cu prilejul primei deshumări și folosite pentru confecționarea a două coroane pentru icoanele făcătoare de minuni ale ‘Maicei Precista și Domnului Hristos’, după cum reiese dintr-o scrisoare adresată de Iacov, mitropolitul Sucevei, către egumenul Mănăstirii Putna, Kir Venedict. Probabil, cu acel prilej, craniul voievodului a fost așezat în poziția în care a fost găsit cu prilejul celei de a doua deshumări.
A dus viață isihastă în Sfântul Munte?
În legătură cu modul în care a fost înmormântat Domnitorul Moldovei, unii cercetători (Silviu Dragomir, spre exemplu) au emis ipoteza că acesta ar fi fost călugărit înainte de moarte, iar cele 13 bare de metal ar simboliza pe cei 12 Apostoli și pe Maica Domnului. Alții (scriitorul Vasile Andru, de pildă) susțin că, în perioada copilăriei, Ștefan cel Mare ar fi dus viață isihastă în Athos, după cum spun unii pustnici bătrâni din Sfântul Munte.
În lucrarea sa ‘Ștefan cel Mare și Sfânt. Tradiții și cântece populare’, din 1903, Gheorghe Teodorescu Kirileanu reține o povestire populară despre perioada copilăriei voievodului care, într-o pădure, a avut revelația ‘unei lumini care ardea nemișcată sub ploaie și vânt’. Copilul Ștefan atingea lumina, nimerind apoi într-o colibă, ca o chilie, asemănătoare celor ale călugărilor isihaști athoniți, unde adoarme, iar lângă el, doi bătrâni se roagă prevestind că Ștefan va fi apărătorul credinței.
Faptele sale ulterioare ar putea confirma o legătură specială cu Athosul, dar nu probează, deocamdată, prezența lui în copilărie în Sfântul Munte. Modul în care a fost înmormântat justifică totuși întrebarea dacă Sfântul Ștefan cel Mare a fost călugărit sau nu înainte de moarte. Acest lucru trebuie însă demonstrat de istorici.
Comemorarea în anul 2004 a jumătate de mileniu de la chemarea la Domnul a Bine-credinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în Sesiunea solemnă a Sfântului Sinod și a Adunării Naționale Bisericești, a prilejuit regretatului academician Virgil Cândea prezentarea personalității marelui voievod, ca apărător al Europei creștine din vremea sa. Însuși Papa Sixt al IV-lea îl considera pe domnul Moldovei ca un ‘adevărat atlet al credinței creștine’. Pergamentul cu această extraordinară caracterizare se află în arhivele Vaticanului.
În conferința intitulată ‘Ștefan cel Mare și Sfânt și creștinătatea’, academicianul Virgil Cândea preciza: ‘Ștefan cel Mare întruchipează idealul suveranului creștin prin gândirea, virtuțile și acțiunile lui… Într-o vreme în care Machiavelli, contemporanul mai tânăr al lui Ștefan, propunea în ‘Principele’ o filosofie politică nouă, recomandând conducătorului să fie ‘vulpe și leu’, șiret și crud, călcător de jurăminte și prefăcut, potrivit intereselor statului, un suveran cu atitudinea riguros creștină în gândirea și acțiunile sale, ca Ștefan cel Mare, devenise rar în Europa… Personalitatea și opera Bine-credinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, pe care îl comemorăm acum, la cinci secole după trecerea sa în veșnicie, sunt pilde ale unei alte Europe, care se numea ‘Republica Christiana’, și ale unui alt fel de europeni care își spuneau ‘creștini’… Apărător al acestei Europe creștine a fost Sfântul nostru Voievod și cu această viziune sunt de acord atât oamenii Bisericii, cât și slujitorii științelor istorice’.
Fonduri papale pentru domn ‘contra crudului turc’
Acest principe al ‘Republicii Christiana’ scria la 25 ianuarie 1475 ‘Către Coroana ungurească și către toate țările în care va ajunge această scrisoare… că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și în fiecare zi se gândește cum ar putea să supună și să nimicească toată creștinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire, în număr de 120.000 de oameni… Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână și, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare, și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor își puse în gând să se răzbune și să vie, în luna lui mai, cu capul său și cu toată puterea sa împotriva noastră și să supună țara noastră, care e poarta creștinătății și pe care Dumnezeu a ferit-o până acum… De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteți pe căpitanii voștri într-ajutor împotriva dușmanilor creștinătății, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulți potrivnici și din toate părțile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână…’
Papa Sixt al IV-lea (1471-1484) avea să răspundă de la Roma unei scrisori asemănătoare la 9 aprilie 1476, iar marele voievod avea să primească de la pontif următorul răspuns: ‘…luând în considerare smerita cerere a lui Ștefan, principele Moldovei, a Episcopului Moldovei, a nobililor și locuitorilor Moldovei, cu deosebită considerație pentru persoana lui Ștefan (papa) acordă iertarea generală pentru toți creștinii care vor vizita biserica cea mare a Moldovei’, iar fondurile ce vor rezulta în marele an jubiliar urmând a fi date de episcopul Petru al Moldovei și de bărbații desemnați de principe ‘numitului Ștefan Voievod pentru întreținerea armatei sale ridicate contra crudului turc, dușmanul numelui creștin și fondurile să nu fie întrebuințate într-alt scop decât în acela al Sfintei Cruciade’. Scrisoarea urma să fie larg difuzată în copie autentificată, atrăgându-se atenția asupra obligației de a se respecta măsurile descrise.
Sprijin pentru atletul credinței creștine
Documentul amintit este completat de un altul, semnat la 13 ianurie 1477, tot la Roma, prin care Papa Sixt al IV-lea extinde concesia anului mare jubiliar, din 9 aprilie 1476, asupra tuturor persoanelor care vor vizita cele două catedrale din Cetatea Albă și în care îl apreciază pe domnul Moldovei ca fiind un ‘adevărat atlet al credinței creștine’. Iată textul: ‘…Cum deci, precum o știu toate națiile pământului, neamul fără de lege al turcilor nu încetează a unelti în contra credinței ortodoxe și contra acelora care au primit-o în Sfântul Botez al renașterii și mai ales în contra iubitului fiu, nobilul bărbat, Ștefan Voievod, și a stăpânirilor sale care se află în regiunile mărginașe cu turcii, pentru ca, supunându-le aceste spurcatei lor tiranii, să li se deschidă mai ușor drumul spre țările celorlalți creștini și deși sus-numitul Ștefan, ca un adevărat atlet al credinței creștine, e dispus să reziste perfidiei și atacurilor turcilor înșiși, totuși, pentru susținerea unei poveri atât de grele și pentru a o duce la bun sfârșit, singurele lui puteri nu sunt suficiente, ci către acelea sunt necesare nu puțin averile și ajutoarele creștinilor, care sau să contribuiască cu bunurile date lor de Dumnezeu, sau să se alăture personal, mergând să lupte în armata pregătită de însuși Ștefan, pentru ca, în sfârșit, câineasca turbare a turcilor să poată fi înfrântă și alungată de la hotarele creștinilor și ca să li se taie acelorași turci curajul și îndrăzneala blestemată de a prigoni pe creștini… Noi, din mila lui Dumnezeu cel atotputernic, a cărui cauză și ale cărui drepturi, Ștefan, între ceilalți creștini, le apără după puterile sale, îi vom întări pe cei ce vor vizita cele două catedrale… cu răsplata iertărilor și cu darul dezlegărilor’…
Urmare scrisorii adresate de Ștefan cel Mare Coroanei ungurești, la 26 ianuarie 1476, Papa Sixt al IV-lea mai decide ca episcopii din Ungaria și din părțile dinspre Serbia să dispună ca preoții din jurisdicția lor să acorde sprijin românilor ortodocși și, fără să-i înjosească în credința lor, când cer, să le dea chiar Sfintele Taine și să-i înmormânteze în cimitirele catolice.
