Raza din catacombă – memorii din temnița comunistă

Acum peste un

deceniu, la Editura Scara din București, apărea un volum de memorialistică

despre detenția din perioada comunistă, semnat de părintele Liviu Brânzaș,

originar din Beiuș. Ca orice demers de acest gen, cartea a fost bine-venită,

însă prea puțin luată în seamă în mediul teologic românesc. Jurnalul părintelui

Brânzaș cuprinde veritabile secvențe de trăire religioasă în temnițele de la

Aiud sau din lagărul de muncă de la Baia Sprie. Autorul rememorează cu

fidelitate încă de la ancheta la care a fost supus în noiembrie 1951 la

Securitatea din Oradea, cu procesul desfășurat chiar de sărbătoarea

Crăciunului, în care a fost condamnat pentru „uneltire contra ordinii sociale”,

cu detenția în Penitenciarul Oradea și Jilava, cu munca forțată de la Cavnic, în

penitenciarul de la Gherla, apoi în cel de la Aiud.

Părintele

Brânzaș relatează cu lux de amănunte o serie de secvențe legate de preoți pe

care i-a întâlnit, trăitori autentici ai Ortodoxiei, și care din cauza

condițiilor vitrege din închisoare au cedat trupește, trecând la cele veșnice.

Îl menționăm aici pe părintele Aurel Lazarov din Hârșova, pe care Brânzaș îl

descrie: „Deși poartă ochelari, îi merge faima a fi cel mai bun perforator de

la Cavnic†¦ Părintele este un om plăcut și ponderat. Nu l-am văzut niciodată

râzând. Doar câte un zâmbet discret îi lumina uneori fața. Acest duhovnic cu

spirit misionar avea să sfârșească în închisoare†¦ La Aiud s-a îmbolnăvit de

meningită și a fost internat la infirmeria penitenciarului. Boala s-a

dezlănțuit cu virulență și a intrat într-o fază galopantă. Foarte curând,

părintele a intrat în agonie. Frații de suferință din jurul lui au fost

martorii unui dialog dramatic între muribund și un interlocutor invizibil.

Convorbirea stranie a început printr-o interogație, repetată la anumite

intervale: -De ce, Doamne, de ce?†¦ Era marea întrebare pe care o pune orice

suflet în fața iminentei plecări spre Eternitate. Cine știe ce tainice

răspunsuri primea muribundul, că de la un timp, a pronunțat, repetând: -Știu,

Doamne, știu!†¦ Când ultimele energii ale ființei s-au stins și convulsiile au

încetat, parcă din depărtările spre care îi era purtat sufletul, a izvorât

suspinul supremei împăcări: -Înțeleg, Doamne, înțeleg!†¦ Așa a trecut în

veșnicie robul lui Dumnezeu, preotul Aurel, duhovnic neînfricat al temniței și

ocnei”.

Alteori, Brânzaș

rememorează autentice momente liturgice ținute în atmosfera ocnei de la Cavnic

de către deținuții condamnați să muncească forțat, cum a fost în Postul

Paștilor: „Săptămâna Patimilor are în închisoare un alt ecou decât în

libertate. Acolo unde nu este suferință, lumea este copleșită de pregătirile

materiale pentru praznic. Aici, în împărăția durerii, totul se concentrează pe

trăirea semnificației religioase. Drumul spre galerie, spre adâncuri, se

parcurge cântându-se imnuri religioase. Răsună bolțile subterane de cântările:

«Cu noi este Dumnezeu», «Sfinte Dumnezeule» și altele. Ocnașii care merg în

șir, purtând lămpile ce scânteiază în joc de lumini și umbre de-a lungul

galeriilor învăluite în beznă, par niște pelerini ce merg spre un tărâm plin de

taine. Așa treceau, odinioară, creștinii primelor prigoane, prin labirintul

tainic al catacombelor. Ocnașii de astăzi sunt cei mai buni frați cu prigoniții

și martirii de atunci, căci și sufletele lor se înalță spre cer din adâncul

catacombelor. În Vinerea Mare se ține post negru. Nu se mănâncă nimic și nu se

bea apă, deși în adâncul ocnei se lucrează din greu și, în multe locuri, în

căldură tropicală. Nu-i nimic! În ziua în care Stăpânul ceresc a răbdat pentru

noi, trebuie să răbdăm și noi”.

Numai din

prezentarea acestor pasaje putem spune că volumul de memorialistică al

părintelui Liviu Brânzaș reprezintă o lectură utilă, dacă nu chiar

indispensabilă, pentru înțelegerea fenomenului carceral cu a sa încărcătură

spirituală, în care deținuții, de la clerici și până la laici, L-au căutat pe

Dumnezeu prin rugăciuni ca suport moral, iar alții L-au mărturisit și L-au

propovăduit ca nădejdea Învierii.

(Articol

publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 13 februarie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…