Acum peste un
deceniu, la Editura Scara din București, apărea un volum de memorialistică
despre detenția din perioada comunistă, semnat de părintele Liviu Brânzaș,
originar din Beiuș. Ca orice demers de acest gen, cartea a fost bine-venită,
însă prea puțin luată în seamă în mediul teologic românesc. Jurnalul părintelui
Brânzaș cuprinde veritabile secvențe de trăire religioasă în temnițele de la
Aiud sau din lagărul de muncă de la Baia Sprie. Autorul rememorează cu
fidelitate încă de la ancheta la care a fost supus în noiembrie 1951 la
Securitatea din Oradea, cu procesul desfășurat chiar de sărbătoarea
Crăciunului, în care a fost condamnat pentru „uneltire contra ordinii sociale”,
cu detenția în Penitenciarul Oradea și Jilava, cu munca forțată de la Cavnic, în
penitenciarul de la Gherla, apoi în cel de la Aiud.
Părintele
Brânzaș relatează cu lux de amănunte o serie de secvențe legate de preoți pe
care i-a întâlnit, trăitori autentici ai Ortodoxiei, și care din cauza
condițiilor vitrege din închisoare au cedat trupește, trecând la cele veșnice.
Îl menționăm aici pe părintele Aurel Lazarov din Hârșova, pe care Brânzaș îl
descrie: „Deși poartă ochelari, îi merge faima a fi cel mai bun perforator de
la Cavnic†¦ Părintele este un om plăcut și ponderat. Nu l-am văzut niciodată
râzând. Doar câte un zâmbet discret îi lumina uneori fața. Acest duhovnic cu
spirit misionar avea să sfârșească în închisoare†¦ La Aiud s-a îmbolnăvit de
meningită și a fost internat la infirmeria penitenciarului. Boala s-a
dezlănțuit cu virulență și a intrat într-o fază galopantă. Foarte curând,
părintele a intrat în agonie. Frații de suferință din jurul lui au fost
martorii unui dialog dramatic între muribund și un interlocutor invizibil.
Convorbirea stranie a început printr-o interogație, repetată la anumite
intervale: -De ce, Doamne, de ce?†¦ Era marea întrebare pe care o pune orice
suflet în fața iminentei plecări spre Eternitate. Cine știe ce tainice
răspunsuri primea muribundul, că de la un timp, a pronunțat, repetând: -Știu,
Doamne, știu!†¦ Când ultimele energii ale ființei s-au stins și convulsiile au
încetat, parcă din depărtările spre care îi era purtat sufletul, a izvorât
suspinul supremei împăcări: -Înțeleg, Doamne, înțeleg!†¦ Așa a trecut în
veșnicie robul lui Dumnezeu, preotul Aurel, duhovnic neînfricat al temniței și
ocnei”.
Alteori, Brânzaș
rememorează autentice momente liturgice ținute în atmosfera ocnei de la Cavnic
de către deținuții condamnați să muncească forțat, cum a fost în Postul
Paștilor: „Săptămâna Patimilor are în închisoare un alt ecou decât în
libertate. Acolo unde nu este suferință, lumea este copleșită de pregătirile
materiale pentru praznic. Aici, în împărăția durerii, totul se concentrează pe
trăirea semnificației religioase. Drumul spre galerie, spre adâncuri, se
parcurge cântându-se imnuri religioase. Răsună bolțile subterane de cântările:
«Cu noi este Dumnezeu», «Sfinte Dumnezeule» și altele. Ocnașii care merg în
șir, purtând lămpile ce scânteiază în joc de lumini și umbre de-a lungul
galeriilor învăluite în beznă, par niște pelerini ce merg spre un tărâm plin de
taine. Așa treceau, odinioară, creștinii primelor prigoane, prin labirintul
tainic al catacombelor. Ocnașii de astăzi sunt cei mai buni frați cu prigoniții
și martirii de atunci, căci și sufletele lor se înalță spre cer din adâncul
catacombelor. În Vinerea Mare se ține post negru. Nu se mănâncă nimic și nu se
bea apă, deși în adâncul ocnei se lucrează din greu și, în multe locuri, în
căldură tropicală. Nu-i nimic! În ziua în care Stăpânul ceresc a răbdat pentru
noi, trebuie să răbdăm și noi”.
Numai din
prezentarea acestor pasaje putem spune că volumul de memorialistică al
părintelui Liviu Brânzaș reprezintă o lectură utilă, dacă nu chiar
indispensabilă, pentru înțelegerea fenomenului carceral cu a sa încărcătură
spirituală, în care deținuții, de la clerici și până la laici, L-au căutat pe
Dumnezeu prin rugăciuni ca suport moral, iar alții L-au mărturisit și L-au
propovăduit ca nădejdea Învierii.
(Articol
publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 13 februarie 2013)





