În timpul Războiului ruso-turc din 1710-1711, Constantin Brâncoveanu a rămas în expectativă, fără a înclina balanța către nici una dintre puterile combatante. O rudă apropiată a sa, spătarul Toma Cantacuzino, a trecut chiar de partea rușilor, asediind Brăila turcească. Acest eveniment i-a adus prejudicii grave de imagine domnitorului român în fața puterii otomane suzerane, grăbindu-i un sfârșit deja hotărât. Din păcate, motivarea hotărârii de mazilire a fost „servită”, pe tipsie, turcilor, chiar de familia Cantacuzinilor.
Istoricul Paul Cernovodeanu afirmă că uneltirile stolnicului Constantin și ale spătarului Mihai Cantacuzino împotriva domnitorului Constantin Brâncoveanu au început încă din august 1708, „când au încercat prin intermediul lui Mihály Rhédey, solul principelui Francisc al II-lea Rákóczi (conducătorul răzvrătiților curuți) la Poartă, al lui Ibrahim, pașa de Belgrad, și al lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, marele sfetnic de taină, să ridice pâri”. I se imputau domnului „birurile grele impuse țării, stăpânirea sa „tiranică” și nerespectarea unor privilegii ale boierimii”.
La 9 iulie 1709, boierii Cantacuzini au trimis un emisar la Francisc Rákóczi al II-lea cu un memoriu în 14 puncte, „denigrând pe Brâncoveanu, învinuit a fi partizan al austriecilor, a-și fi depus bani în ascuns la Veneția, a fi înșelat buna credință a țarului”. Între timp, cei doi frați mijloceau obținerea sprijinului Înaltei Porți pentru înlocuirea domnitorului Țării Românești cu un alt membru al familiei lor. Cernovodeanu notează că urzelile boierilor Cantacuzini nu s-au materializat, întrucât Rákóczi a refuzat implicarea în problemele interne ale principatului muntean. Războiul ruso-turc ce a urmat în anii 1710-1711, când boierii și domnul aveau viziuni diametral opuse, nu a făcut decât să adâncească acest conflict.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
