Uneltirile boierilor Cantacuzini împotriva domnitorului martir

În timpul Războiului ruso-turc din 1710-1711, Constantin Brâncoveanu a rămas în expectativă, fără a înclina balanța către nici una dintre puterile combatante. O rudă apropiată a sa, spătarul Toma Cantacuzino, a trecut chiar de partea rușilor, asediind Brăila turcească. Acest eveniment i-a adus prejudicii grave de imagine domnitorului român în fața puterii otomane suzerane, grăbindu-i un sfârșit deja hotărât. Din păcate, motivarea hotărârii de mazilire a fost „servită”, pe tipsie, turcilor, chiar de familia Cantacuzinilor.

Istoricul Paul Cernovo­deanu afirmă că unel­tirile stolnicului Con­stantin și ale spătarului Mihai Cantacuzino îm­po­triva domnitorului Constantin Brâncoveanu au început încă din august 1708, „când au în­cercat prin intermediul lui Mihály Rhédey, solul prin­ci­pe­lui Francisc al II-lea Rákóczi (conducătorul răzvrătiților cu­ruți) la Poartă, al lui Ibrahim, pașa de Belgrad, și al lui Ale­xan­dru Mavrocordat Exa­po­ri­tul, marele sfetnic de taină, să ridice pâri”. I se imputau domnului „birurile grele impuse țării, stăpânirea sa „tiranică” și nerespectarea unor privilegii ale boierimii”.

La 9 iulie 1709, boierii Can­ta­cuzini au trimis un emisar la Francisc Rákóczi al II-lea cu un memoriu în 14 puncte, „denigrând pe Brâncoveanu, învinu­it a fi partizan al austriecilor, a-și fi depus bani în ascuns la Veneția, a fi înșelat buna cre­dință a țarului”. Între timp, cei doi frați mijloceau obținerea sprijinului Înaltei Porți pentru înlocuirea domnitorului Țării Românești cu un alt membru al familiei lor. Cernovodeanu no­tează că urzelile boierilor Can­tacuzini nu s-au materializat, întrucât Rákóczi a refuzat implicarea în problemele interne ale principatului muntean. Răz­boiul ruso-turc ce a urmat în anii 1710-1711, când boierii și domnul aveau viziuni diametral opuse, nu a făcut decât să a­dâncească acest conflict.

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…