Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi, 16 aprilie 2012, a doua Zi de Paști. La Catedrala Patriarhală, Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat în această zi slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei.
După citirea Pericopei Evanghelice, Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul a dat citire Pastoralei de Sfintele Paști a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulată: Hristos Cel Înviat – Vindecătorul nostru: Pastorală de Sfintele Paști 2012 a Patriarhului României.
În a doua Zi a Sărbătorii Învierii Domnului au fost prezenți la slujba Sfintei Liturghii oficiată în Catedrala Patriarhală numeroși credincioși.





