Preoții de caritate din județul Prahova s-au întâlnit astăzi, 13 ianuarie, în cea de-a doua sesiune a Cercului Pastoral „Speranță și vindecare”. Întrunirea s-a desfășurat la sediul Asociației Nevăzătorilor și Surdomuților din Ploiești, sub genericul „Hristos Cuvântul – Lumina și Speranța celor nevăzători și surzi”.
Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Marian Pintică, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor: „Au participat membrii de onoare ai Asociației Nevăzătorilor și Surdomuților, cântărețul național George Nicolescu care a interpretat cântări bisericești. De asemenea, un cântăreț bisericesc nevăzător a cântat folosindu-se de alfabetul Braille. Au fost susținute și două referate care ne-au arătat că există o lume a celor nevăzători și surdomuți, în România preconizându-se că ar exista circa 100 000 de nevăzători și surdomuți. Chiar au mărturisit că singurul tratament împotriva lipsei vederii și al auzului este Hristos”.
Întrunirea a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii la Paraclisul „Sfântul Nectarie Taumaturgul” al Asociației Nevăzătorilor și Surdomuților.





