Absolvenții Facultății de Teologie din Craiova au depus jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă

60 de absolvenți ai Facultății de Teologie din Craiova, care au promovat examenul de licență în sesiunea de vară a acestui an, au depus astăzi, 25 iunie, Jurământul de Credință față de Biserica Ortodoxă, informează Radio TRINITAS. Evenimentul a avut loc în Paraclisul Mitropolitan „Maica Domnului – Dudu” din Craiova.

Prezent la festivitate, Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, le-a adresat un îndemn în misiunea pe care o vor avea de îndeplinit în slujirea Bisericii: „Noi v-am pregătit ca să fiți lumina lumii și sarea pământului. Este adevărat că și noi ca și dumneavoastră neputincioși fiind, nu am reușit să facem tot ceea ce ne-am propus. Ca de decan al Facultății de Teologie, în numele tuturor vă cerem iertare. Noi vă trimitem ca pe niște miei în mijlocul lumii. Trebuie să ne dăm seama că atât timp cât propovăduim cuvântul lui Dumnezeu, adică pocăința, îndreptarea și întoarcerea de la minciună la adevăr, vom fi prigoniți. Așadar punem în mâinile dumneavoastră nici mai mult, nici mai puțin decât Sfânta Cruce care nu înseamnă altceva decât renunțare și biruință. Înainte de a birui trebuie să vă gândiți că trebuie să renunțați la multe lucruri și în continuare vom fi alături de dumneavoastră. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ajute spre tot lucrul bun”.

De asemenea, în cuvântul de învățătură adresat absolvenților, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța rugăciunii în viața noastră: „Singura modalitate de a ni se descoperi Dumnezeu plenar este rugăciunea. În rugăciune veți ajunge să cunoașteți pe Dumnezeu și să vi se deslușească tot ceea ce vreți dumneavoastră. Indiferent cum veți cere, dacă veți cere necomform cu planul lui Dumnezeu, El vă va descoperi că cererea dumneavoastră este nefolositoare”, informează TRINITAS TV.

Evenimentul depunerii jurământului a fost precedat de oficierea Sfintei Liturghii la care au luat parte, de asemenea, prieteni și rude ale absolvenților.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…