Biserica Olari din București împreună cu Centrul Social Educațional ADORNO organizează, cu prilejul zilei de Pomenire a Morților – Moșii de Iarnă, sâmbătă, 22 februarie 2014, acțiunea socială „Dăruind vei dobândi”, ediția a 13-a.
Cu această ocazie, vor fi oferite de către credincioși, ca semn de pomenire pentru toți cei adormiți în dreapta credință, alimente și alte produse unui număr de 50 de copii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, precum și unor familii sărace, aflate în grija Bisericii Olari
„Îndemnăm, pe această cale, pe toți cei care doresc să ofere produsele prin intermediul Bisericii Olari, să aducă darurile la sfântul altar, ambalate cat mai compact, sigilate și în termenul de garanție, evitându-se felierea sau porționarea alimentelor.
Proiectul „Învață și vei deveni!”
Tot cu acest prilej, dorim să anunțăm continuarea Proiectul „Învață și vei deveni!”, implementat de Biserica Olari în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 și cu sprijinul companiei Euroconstruct, în luna martie a anului trecut, având ca beneficiari un număr de 50 de copii din cadrul DGASPC”, ne-a declarat Pr. Paroh Dr. Mihai Iordache. Proiectul se desfășoară pe 8 linii de activitate:
1. Ședințe stomatologie
2. Ședințe oftalmologie
3. Clubul de lectură: Povestitorul (8 povestitori diferiți) istorisește copiilor povestea preferată, în prima rundă de sesiuni, iar în runda a doua, folosindu-se de recuzita specială domeniului de activitate, ilustrează o scenă din poveste, în colaborare cu participanții la proiect. Povestea trebuie să fie marcantă pentru povestitor și pusă în scenă astfel încât să insufle copiilor dorința de a citi. Pentru următoarea ședință, participanții trebuie să citească ei înșiși povestea, să se gândească la un pasaj preferat și să încerce să îl povestească. Aceste aspecte vor fi aprofundate în cadrul primei ședințe din clubul de lectură.
4. Clubul vocațional: Activitate dedicată elevilor din clasele IX – XII, deschisă și celor din clasele VII – VIII, care presupune: 2 vizite atelier tâmplărie/mobilă; 2 vizite service auto; 2 vizite atelier croitorie/fabrică textile; 2 vizite salon coafor/cosmetică; 2 vizite șantier construcții; alte 2 vizite grupate în funcție de aspirațiile copiilor. Vizitele sunt intercalate de ședințe de consiliere vocațională (1 ședință la 2 vizite), prin care, copiii sunt instruiți, între altele să se prezinte, să întocmească un CV, să înțeleagă ce presupune meseria pe care și-o doresc
5. Tabere de vară
6. Excursii tematice și culturale
7. Școala talentelor
– dansuri populare
– pictură pe vase de lut
– pictură pe sticlă
8. Meditații pentru elevii din clasa a XII-a în vederea susținerii examenului de Bacalaureat la: matematică, limba română, o limbă străină etc.





