Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul Social și Protopopiatul Sibiu, a desfășurat vineri, 6 aprilie 2012, o acțiune la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu. Consilierul social din cadrul eparhei, părintele Nicolae Rusu, împreună cu protopopul de Sibiu, părintele Ioan Coșa și cu inspectorul social, părintele Nicolae Lațchescu, au oficiat în Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din cadrul spitalului amintit, împreună cu preotul de aici, părintele Ciprian Cândea, o slujbă de mulțumire și de binecuvântare.
A fost un bun prilej de a marca cum se cuvine Ziua Mondială a Sănătății, fiind prezenți la slujba religioasă directorul medical dr. Mihai Canciu, cadre medicale și câțiva bolnavi internați în unitatea medicală. După slujbă, au fost împărțite bolnavilor pachete cu alimente, dulciuri și cozonaci.
„Am înălțat rugăciuni pentru toți bolnavii din această unitate medicală și din toate spitalele, întrucât este ziua lor, dar și a cadrelor medicale și a ostenitorilor din spitalele de pretutindeni. Dacă medicii sunt doctorii trupești, preoții sunt doctorii sufletești”, a spus pr. consilier Nicolae Rusu.
Prezența preotului în spital
Colaborarea cadrelor medicale cu preotul slujitor la biserica ‘Sfântul Vasile cel Mare’, precum și cu alți preoți din Arhiepiscopia Sibiului este una fructuoasă, prezența preoților în mijlocul bolnavilor fiind de mare ajutor în tratament.
„Suntem foarte mândri că avem în spitalul nostru acest serviciu religios. Deși este o idee foarte veche, este de o mare actualitate. Am întâlnit profesioniști din alte spitale care se chinuie acum să integreze un serviciu spiritual-religios în cadrul unităților medicale de psihiatrie. Faptul că noi îl avem de atâta timp nu poate fi decât o realizare enormă”, ne-a spus directorul Mihai Canciu.
La Spitalul de Psihiatrie din Sibiu au avut loc în ultima vreme mai multe acțiuni sociale asemănătoare, în special în preajma marilor sărbători din timpul anului bisericesc.





