Acțiunea Sf. Nicolae – Prietenul Copiilor a ajuns la cea de-a IV-a ediție

Joi, 4 decembrie, în biserica parohiei Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, s-a desfășurat a IV-a ediție a acțiunii Sf. Nicolae – Prietenul Copiilor, după cum ne-a transmis Cătălin Cernătescu.

Evenimentul a fost organizat de postul de radio Lumina al Episcopiei Severinului şi Strehaiei în parteneriat cu parohia Sf. Ilie, la inițiativa realizatoarei emisiunii pentru copii Păhărelul cu nectar, Dana Vasilica Mazilița.

Anul acesta, câțiva elevi din clasa a III-a A de la Școala Gimnazială nr. 7 Theodor Costescu, însoțiți de profesorul de religie Mina Blăgniceanu și de Dna. Director adjunct Elena Țînțaru Popescu, au prezentat un program artistic bogat, recitând poezii închinate Sf. Ierarh Nicolae și sfintelor sărbători de iarnă. Cei mici și-au pus și imaginația la lucru, desenând și colorând cizmulițe pentru Moș Nicolae.

Poeziile recitate de elevi se vor difuza în cadrul emisiunii Păhărelul cu nectar de la Radio Lumina.

După cum ne-a mărturisit realizatoarea emisiunii, Dana Vasilica Mazilița, acțiunea a fost inițiată în nădejdea că tinerele vlăstare se vor bucura și îl vor purta pe Sf. Nicolae în rugăciunile lor, aducându-și aminte de el cât mai des posibil, nu numai la data la care este serbat în Biserica Ortodoxă.

La finalul acțiunii Sf. Nicolae – Prietenul Copiilor, prin purtarea de grijă a părintelui paroh Ioan Ovidiu Polexă și a realizatoarei emisiunii Păhărelul cu nectar, școlarii fost răsplătiţi cu daruri, iconițe, diplome şi dulciuri.

Anul trecut, acţiunea s-a desfăşurat în biserica parohiei Sf. Andrei din municipiu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…