In contextul proiectului de colaborare care exista intre Seminarul Teologic Liceal Ortodox ‘Sf. Ghoerghe’ si Colegiul National ‘A.T. Laurian’ din Botosani, un grup de elevi de la cele doua licee vor efectua miercuri, 12 aprilie 2006, o vizita sociala la Spitalul de copii de la Ionaseni, comuna Varfu Campului. ‘Aceasta vizita are scopul de a duce putin din spiritul si bucuria sarbatorii Invierii Domnului celor care de cele mai multe ori sunt uitati de societate’, a declarat pr. prof. Daniel Dascalu, consilier educativ si purtator de cuvant al Seminarului botosanean, pentru cotidianul crestin ‘Lumina’. ‘In ceea ce priveste proiectele educationale, am propus conferinte cu profesorii din ambele licee pe teme propuse de elevi, teme care sa reprezinte aspecte ale preocuparilor lor, realizarea unor cercuri tematice, schimb de profesori si de elevi intre licee pentru imbunatatirea performantelor scolare si pentru formarea unei imagini despre tipul celorlalte scoli din jurul nostru (o ora de limba romana sau de filozofie sa fie predata la Seminar de un profesor al Colegiului, iar elevi ai Colegiului si ai Seminarului sa participe la ore comune predate de profesorii ambelor licee s.a.m.d.), realizarea de materiale didactice pentru unele discipline comune de catre elevii ambelor licee prin colaborare. Proiectele culturale implica realizarea unor excursii in imprejurimile orasului si in nordul Moldovei; colaborarea in vederea punerii in scena a uneia sau a mai multor piese de teatru; cultivarea sentimentului patriotic prin actiuni specifice; colaborare cu televiziunea locala si posturile radio locale in vederea realizarii unor emisiuni in care sa fie tratate de catre tineri si pentru tineri probleme specifice varstei lor’, a concluzionat pr. Daniel Dascalu.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





