Copiii de la cercul de pictură al parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca au realizat peste 600 de mărțișoare și felicitări cu tematică religioasă, cu ocazia venirii primăverii. Toate acestea au fost expuse spre vânzare, duminică, 27 februarie, la bisericile parohiei „Nașterea Domnului”: „Sfântul Mina” și „Sfinții Iorest și Sava” din municipiu.
Toți banii adunați vor fi folosiți pentru procurarea materialelor necesare activității din cercul de pictură, a declarat, astăzi, coordonatoarea cercului, Marilena Asănică.
„Vom încerca să mergem cu copiii în pelerinaj la Mănăstirea Nicula unde este un atelier de pictură a icoanelor pe sticlă să vadă cum se execută icoanele tradiționale românești. De asemenea, în cadrul proiectului avem și un concurs literar religios”, a mai spus Marilena Asănică.
Marilena Asănică a adăugat că și de Sfintele Paști, cei mai tineri enoriași ai parohiei „Nașterea Domnului” vor organiza o expoziție de icoane și ouă decorative.





