Cu binecuvântarea și ocrotirea Preasfințitului Episcop Lucian al Caransebeșului, în anul 2011, ca și în anii precedenți, Episcopia Caransebeșului a finalizat o agendă culturală bogată, cu peste 50 de acțiuni și manifestări spirituale, culturale și artistice, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.
Dintre acestea amintim manifestările prilejuite de sărbătorirea festivă a hramului noii Catedrale ‘Învierea Domnului’ din Caransebeș, de proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2011 ca ‘An omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii’, la care se adaugă, pentru Eparhia Caransebeșului, comemorarea a 70 de ani de la întronizarea episcopului martir Veniamin Nistor în scaunul vlădicesc de la Caransebeș (1941-2011).
Cele mai de seamă activități programate în anul 2011 sunt grupate generic sub numele de ‘Zilele credinței și culturii’ în Episcopia Caransebeșului – ediția a V-a, și se vor desfășura în perioada 1-8 mai. Pe lângă Sfânta Liturghie din Duminica Sfântului Apostol Toma (1 mai), Episcopia Caransebeșului va organiza, în sala de festivități a Centrului Eparhial, Simpozionul internațional ‘Taină și mărturisire’, simpozion ce are ca tematică Sfintele Taine ale Botezului și Cununiei și activitatea episcopului Veniamin Nistor la Caransebeș (1941-1949).
Pe lângă această manifestare științifică de prestigiu a Episcopiei Caransebeșului, ‘Zilele credinței și culturii în Episcopia Caransebeșului’ mai cuprind o expoziție foto-documentară despre activitatea episcopului Veniamin Nistor la Caransebeș, ediția a II-a a Festivalului Coral de Muzică Religioasă ‘Miron Cristea’, ediția a XXIX-a a Festivalului ‘Timotei Popovici’ al corurilor de copii și tineret (de 15 ani organizat de Episcopia Caransebeșului) și Festivalul de poezie în grai bănățean ‘Credință și lumină’.
Pentru folosul spiritual și cultural al credincioșilor din episcopie, în Postul Mare și în Postul Nașterii Domnului, vor fi invitate la Caransebeș personalități precum prof. dr. Denis Villepelet, directorul Institutului Catolic din Paris – Franța, care și-a anunțat prezența în 18 martie.
La acestea se adaugă activitatea culturală a cercurilor pastorale, pelerinajele organizate de Centrul Eparhial la Schitul de pe Muntele Semenic (Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie din 20 iulie) și la Crucea înălțată lângă Schitul de pe Muntele Mic (Praznicul Înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie), precum și activitățile culturale și științifice organizate de cele două unități de învățământ teologic din eparhie: Secția de teologie ortodoxă didactică din Caransebeș a Facultății de Științe Economice și Administrative din cadrul Universității ‘Eftimie Murgu’ din Reșița și Seminarul Teologic ‘Episcop Ioan Popasu’ din Caransebeș.





