Activități filantropice în Arhiepiscopia Râmnicului

Miercuri, 4 decembrie 2013, Arhiepiscopia Râmnicului în parteneriat cu Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” și Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Râmnicu Vâlcea au desfășurat o serie de activități filantropice misionare la Centrul de Criză și Respite-Care și Casa Pinocchio Băbeni, informează arhiram.ro

Un grup de maici de la Mănăstirea Dintr-un Lemn împreună cu enoriași ai Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul din Râmnicu Vâlcea, coordonați de către Pr. Dr. Nicolae Proteasa, Director al Seminarului Teologic și preot-slujitor al parohiei amintite, au vizitat copiii și persoanele adulte aflate în aceste centre medicale, oferindu-le daruri, au cântat colinde și au rostit rugăciuni pentru vindecarea celor bolnavi.

Din partea Arhiepiscopiei Râmnicului la eveniment a luat parte Părintele Constantin Olariu, Inspector pentru catehizarea parohială.

Perioada Postului Crăciunului este un bun prilej de a oferi daruri și ne alăturăm, în felul acesta, celor care au înțeles mesajul Bisericii de a-i vizita pe bolnavi, pe cei aflați în neputință. Dincolo de darurile pe care le oferim, căutăm să arătăm celor bolnavi grija pe care le-o purtăm, pentru că îi regăsim adeseori afectați de sentimentul acesta că au fost părăsiți. Pe de altă parte, cei care lucrează în aceste centre medicale au nevoie de sprijinul nostru pentru a le întări nădejdea că activitatea lor, de cele mai multe ori jertfelnică, este pe deplin apreciată și recunoscută„, a precizat Părintele Nicolae Proteasa.

În perioada următoare grupurile de voluntari vor participa și la alte activități filantropice și misionare, vestind bucuria Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…