Centrul de Resurse CEDRU al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care funcționează în cadrul Proiectului FORTE, a organizat joi, 22 noiembrie 2012, la Protopopiatul Moinești, un nou workshop pe tema „Dependența de alcool și alte droguri”, după cum ne-a precizat Pr. Cons. Patriarhal Dorel Moțoc.
În prima parte a programului, Părintele Eugen-Ciprian Ciuche, consilier al Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, coordonatorul echipei locale în cadrul proiectului, a prezentat activitatea socială a fundațiilor, așezămintelor, parohiilor și mânăstirilor din eparhia noastră și proiectele de viitor din acest domeniu.
A urmat o prezentare a Proiectului FORTE- FORMARE TRAINICA PENTRU PARTENERIAT SOCIAL și a activităților derulate la nivelul eparhiei.
Activitatea a continuat cu prezentarea sistematică a informațiilor referitoare la dependența de alcool ca boală primară, progresiva, cronică și fatală, au fost analizate concepte precum „cercul consumului”, modul de instalare a dependenței fizice și psihice și ce anume face diferența între consumatorul normal și dependentul de alcool.
În partea a doua a workshop-ului a fost discutată dimensiunea alcoolismului ca boală de familie și despre cum influențează codependența rolurile jucate de partenerul de viața și de copiii alcoolicului. Pe parcursul workshop-ului au fost aduse în discuție cazuri întâlnite de preoți în activitatea pastorală cât și obstacolele cu care aceștia se confruntă în momentul în care doresc să intervină in scopul modificării comportamentului problematic al dependentului.
În partea finală au fost extrase câteva reguli de consiliere a persoanelor dependente și codependente, au fost prezentate modelul terapeutic Minnesota și programul celor 12 Pași spre vindecare, necesitatea participării la grupurile de terapie și a grupurilor de suport AA (Alcoolici Anonimi) și Al-Anon (pentru membrii familiei) în scopul obținerii și menținerii abstinentei senine.
Principalul obiectiv al acestui workshop a urmărit modificarea percepției asupra persoanelor dependente și modul în care pot fi evitate situațiile de stigmatizare, marginalizare și excluziune socială.
Proiectul FORTE – Formare trainică pentru parteneriat social este cofinanțat din Fondul Social European prin POSDRU 93/3.3/S/62277 și este implementat de Federația Filantropia în parteneriat cu Patriarhia Română, Instituto de Formation Integral (IFI) și SC Global Commercium Development S.R.L. Prin acest proiect se urmărește dezvoltarea capacității organizaționale a Administrației Patriarhale și a 9 eparhii pentru a deveni parteneri mai puternici pentru incluziunea socială la nivel național.





