Parohia „Sfânta Vineri Nouă” din Capitală organizează în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel acțiuni social-filantropice care privesc copiii orfani, bătrânii singuri și deținuții din București.
Acțiunile care se desfășoară sub titlul Dumnezeu este iubire au scopul de a-i sensibiliza pe credincioși în fața problemelor cu care se confruntă semenii.
Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS organizatorul acțiunii, Părintele Diacon George Jambore: „Parohia noastră organizează cu prilejul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel activități filantropice pentru credincioși aflați în nevoie din parohie, pentru deținuți din penitenciarul Jilava și pentru monahii și femei bolnave din căminul de bătrâni al Mănăstirii Pasărea. Această ultimă activitate filantropică are loc în cadrul unui pelerinaj care mai include Mănăstirea Samurcășești și Biserica Drăgănescu. Oamenii au primit cu bucurie vestea organizării acestor activități filantropice pe care noi le-am grupat sub titlul Dumnezeu este iubire. Sperăm că și aceste activități filantropice să ne sensibilizeze, inclusiv pe noi. Ne-am gândit că ar trebui să fim în mod concret alături de cei aflați în suferință și am organizat aceste activități filantropice. Oamenii au fost alături de noi, s-au arătat disponibili și ajutorul a fost unul concret și imediat”.





